Acasă Blog O să ajungem să facem RATE LA CIPSURI

O să ajungem să facem RATE LA CIPSURI

331
0

Prețurile au explodat în România la alimente, avem parte de o inflație care a devenit asemănător de înșelătoare ca rata șomajului. Știți rata șomajului cum este calculată? Dacă se duc oamenii și se declară șomeri la ANOFM, sunt luați în calcul de instituție, și astfel România se bucură de o rată a șomajului de 3.09% conform Ministerului Nemuncii. În realitate, dacă ne uităm pe stradă, vedem clar că procentul celor care nu au un loc de muncă este mult peste 3%, poate se apropie chiar de 25%.

La fel și cu inflația, este o cifră calculată oarecum alandala, BNR – instituția al cărei șef are cel mai mare salariu din România respectiv de 17.000 de euro/lună – ne spune că pe T1 din 2023 rata inflației este de 14.1%. Apăi, să mă ierte Dumnezeu, dacă la 14% prețurile din magazine aproape se dublează, înseamnă că ori eu nu mai știu matematică ori inflația este mult, mult mai mare…

Adică nu e posibil ca prețurile la alimente să se dubleze în doar câteva luni, chipsurile din imagine costau undeva la 4-5 lei în urmă cu câteva luni, acum au ajuns la aproape 10 lei. La fel s-a întâmplat și cu cafeaua, nu mai zic de produsele cosmetice. Prețurile s-au dublat aproape așa că unde e inflația aia de 14%? Și mai important, unde sunt salariile dublate astfel încât oamenii să facă față la prețurile dublate din magazine?

Păi la bugetari, unde să fie… La ei nu este problemă că un șampon costă 20 de lei în loc de 10 lei. Problemă este la amărâtul care dintr-un salariu de 300 și ceva de euro net – bani în mână – trebuie să-și plătească și chiria, și întreținerea, și să-i rămână și lui de mâncare, să nu crape de foame până la următorul salariu din care statul bugetar se va înfrupta cu 42.8%.

Călare pe amărâți stau bugetarii, să le ia jumătate din salarii, să-i ducă la sărăcie lucie, ca să aibă ei salarii nete de 50 de milioane. Nu mai zic de salariile de 17.000 de euro/lună de la BNR. Acolo oamenii o duc bine, pot să scornească inflații de 14% când prețurile la alimente se dublează.

Asta e realitatea din păcate.

Să vedem unde vom ajunge cu scumpirile astea, s-ar putea să fim nevoiți să facem rate cu buletinul pentru o pungă cu chipsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here