Ce se întâmplă pe Tik Tok este absolut fabulos. Când credeai că le-ai văzut pe toate în materie de online, hop, apare una și mai gogonată, apare acest Tik Tok prin intermediul căruia s-a legalizat practic cerșetoria. Fel de fel de oameni, de la copii, la pensionari, clanuri de interlopi, pe toți îi găsești seara la cerșit pe Tik Tok.
Tik Tok a prins atât de bine în România și din cauza faptului că pe meleagurile noastre oamenii urăsc munca mai mult ca orice. Ar prefera să facă orice numai să nu se ducă la muncă, așa că ce poate fi mai frumos decât o rețea de socializare pe care stai live de dimineața până seara, nu creezi nimic, nu oferi nimic, și primești bani în schimb?
Și culmea ridicolului mi se pare faptul că atunci când cineva vrea să-și scoată cerșeala de pe Tik Tok, vrea să retragă banii, Tik Tok reține undeva la 70% din venituri. O asemenea păcăleală eu până acum nu am mai văzut. Credeam că Google e hoțoman cu YouTube, când reține 30% din donațiile de pe Super Chat.
Dar hei, atât timp cât sunt bani nemunciți, Tik Tok poate să rețină și 90% din ei, tot e mai bine pentru unii decât să se ducă la… muncă…
Toti viseaza sa stea in fata unui ecran, sa nu faca nimic, si sa le dea lumea bani degeaba