Acasă Blog Mai avem presă „liberă” în România?

Mai avem presă „liberă” în România?

285
0

O întrebare foarte bună ținând cont de faptul că în România, partidele politice cumpără tot felul de reclame din banii fraierilor, adică ai românilor, la televiziuni private care astfel nu mai sunt deloc imparțiale atunci când vine vorba despre politică. Este evident faptul că cine dă bani cu sacul, va primi în schimb exact ce dorește, nu exact ce merită.

La câte mizerii au făcut partidele politice în ultimii 30 de ani în România, dacă televiziunile ar fi libere, ar trebui să le critice non stop și să le aducă aminte cetățenilor despre faptul că nu trebuie să mai voteze niciodată cu ele. În schimb, pe cele mai mari televiziuni din România se face o propagandă absolut grețoasă cu banii noștri, plătitori de taxe și impozite.

Da, în cazul în care nu știați, în funcție de numărul de membri din Parlament, partidele politice din România primesc bani de la bugetul de stat. O mizerie mai mare nici că se putea petrece pe meleagurile noastre. Este ca și cum am plăti pe cei care an de an, lună de lună, ne violează în partea dorsală. Și pentru acest lucru în loc să-i băgăm la pușcărie, îi plătim.

Presa liberă s-a refugiat oarecum pe rețelele de socializare, unde nu prea mai are nicio putere. Toate televiziunile din România sunt plătite să facă propagandă și majoritatea au ajuns pe mâinile unor oameni adânc implicați în partidele politice din România. Este absolut incredibil cu România în loc să meargă spre Europa, alege să meargă spre Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here