Acasă Blog Ce se întâmplă când vinzi lucruri pe OLX

Ce se întâmplă când vinzi lucruri pe OLX

38
0

Recent am „îmbrățișat” și eu experiența OLX, am zis să mai scap de prin troacele adunate prin casă, lucruri bune dar pe care nu le mai foloseam. Din păcate am acest obicei, desul de păgubos, să cumpăr lucruri de care nu am nevoie apoi să le arunc printr-un dulap și să uit de ele.

Astfel, am zis să încerc să scap de ele pe OLX, cu toate că nu mă pasionează absolut deloc să stau să ambalez pachete, să stau după curieri, să pierd timpul mai bine zis cu astfel de operațiuni. Sunt oameni care fac bani din tipul acesta de comerț, treaba lor, mie unul nu-mi place absolut deloc.

Zis și făcut, am început să fac poze, să pun anunțurile pe OLX. Într-o lună am reușit să scap de majoritatea troacelor (am pus și prețuri bunicele) si sincer per total am fost destul de mulțumit, cu mici excepții… Primul lucru care m-a scos din sărite a fost asaltul chilipirgiilor.

Chilipirgiul român e o specie ceva aparte, ar trebui studiată într-un laborator sau ceva de genul pentru că nu cred că mai există așa ceva pe întreaga planetă. Discutăm despre genul acela de oameni care vor să cumpere tot timpul la bani de nimic, oameni care vin cu oferte în bătaie de joc față de tine, față de oferta ta, față de tot ce înseamnă principiul de negociere.

N-am stat la discuții cu aceste specimene, le-am blocat direct, căci n-am nervi cu unii care vin și oferă jumătate din prețul cerut de tine. Probabil ei doresc să cumpere să vândă mai departe dar sincer nu cred că așa trebuie procedat. Una este să faci comerț și alta este să fii nesimțit.

Un alt lucru deranjant este faptul că dacă optezi prin livrarea OLX, care se face cu Fan Courier, aștepți uneori după bani o grămadă. Mi s-a întâmplat să aștept chiar și o săptămână ceea ce nu e taman ok.

Voi folosiți OLX? Ați avut experiențe bune cu vânzările?

Articolul precedentCineva a plătit 6000 de euro pentru … un loc de parcare în fața blocului…
Fiecare om trebuie să aibă curajul să spună ceea ce gândește

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here