Am dat din întâmplare peste clipul de mai jos. În el, ultima zi de școală pentru elevii unui liceu din Statele Unite, anul 1987. Fericire, simplitate, modernism, bucuria de a trăi și de a fi liber, de a conduce un autoturism la 17-18 ani, asta în timp ce în România, în 1987, se stătea la coadă pentru pâine, pentru lapte, pentru ouă, pentru orice aliment și totul raționat. Într-o parte oamenii erau fericiți, în altă parte se făcea foamea, se stătea în frig, toate din ambițiile unui conducător socialist care a avut dorința ca România să-și plătească niște datorii. Da, România le-a plătit și ce s-a întâmplat mai departe? Nimic.
Asta a însemnat comunismul în România, înfometarea unui popor pentru satisfacția unui orgoliu. Și stați liniștiți, Ceaușescu și acoliții lui nu au stat vreodată la coadă pentru nimic, nu au primit pită cu porția niciodată. Ei au dus-o bine la fel cum o duc și guvernanții din ziua de azi, departe de neajunsuri. Singurul lucru bun care a avut loc în perioada 1987 în România s-a legat de cinema, au ieșit capodopere precum Extemporal la Dirigenție, Liceenii sau Moromeții, filme pe care și astăzi le purtăm în suflete indiferent de generație.
