Am spus de multe ori faptul că nu ar trebui să avem prea mari așteptări de la tânăra generație, de la tinerii frumoși și liberi, atâta timp cât pică bacul după 12 ani de școală în proporție de 65 spre 70%. Totuși, aspectele astea generalizate ale inculturii și prostiei au un impact mult mai acut în societate, unde acești tineri nici măcar nu mai ridică privirea din pământ ori din telefon atunci când merg pe stradă. Mi se întâmplă destul de des să caut contactul vizual cu diverși, degeaba. Nu îi interesează.
Cred că am observat cu toții chestia asta, adică pe măsură ce avansăm ca societate, tinerii devin tot mai rupți de realitatea adevărată. Probabil că pe Facebook răspund la mesaje în decurs de câteva secunde, cu o rapiditate de invidiat. Când treci pe lângă ei pe stradă însă, nici nu se uită la tine. Nu se uită în ochii tăi de trecător nici dacă îi saluți.
Mie unul mi s-a întâmplat chestia asta și încă destul de des cu vecinii de pe la scară, am trecut de multe ori pe lângă ei salutându-i. Ei nici măcar nu și-au ridicat privirea către mine, ce să mai zic de răspuns la salut? Probabil tânăra generație e deficitară la capitolul bune maniere, ori spartul semințelor e o activitate mult prea importantă ca să fie trecută în plan secund.
Dar lăsând la o parte vecinii, nici la pădure pe unde mă duc zilnic la alergat nu am dat de oameni ceva mai dezghețați. Fetele de exemplu, nici măcar nu ridică privirea din telefon ori din pământ să se uite prin jur, la tine, ori la vreun copac, o pasăre, o ceva… Umblă pur și simplu cu capul în traistă refuzând practic orice tentativă de socializare în plan real. Virtual, sunt cele mai populare și cele mai lăicuite probabil, dar în realitate nici măcar nu îți oferă ocazia să le saluți.
Păi cum să saluți un om când vezi că trece pe lângă tine cu capul întors la 90 de grade? Uneori simt că intenționat se poartă în acest mod, nu sunt interesați să socializeze în realitate, sunt blocați pe Facebook. Nu vor să se implice în realitate, nu vor să aibă prieteni reali. Se mulțumesc cu lumea lor mică ce însumează câteva zeci de poze alături de discuții interminabile cu niște oameni pe care nu or să îi cunoască niciodată în realitate…
Și stau și mă gândesc de multe ori unde se va ajunge dacă se va continua în acest mod, să trecem așa unii pe lângă ceilalți ca troglodiții fără să ne privim măcar. Că de salutat, nici nu se pune problema dacă nu există contact vizual primar… Ciudat tineret, sper că doar pe la Severin să fie așa. Poate în alte colțuri de țară oamenii sunt mai deschiși, fețele sunt mai luminate, tinerii mai isteți și mai puțin plini de ei. Voi din ce orașe sunteți și cum simțiți relația asta cu tinerii frumoși și liberi?
Sunt din Galati si mai alerg pe Faleza Dunarii.In timpul alergarii caut sa-i salut pe cei care practica aceeasi sanatoasa activitate.Bineinteles ca salutul meu nu are nici un raspuns,iar de la un timp nu mai salut nici eu.Majoritatea tinerilor alearga fara sa simta bucuria miscarii,fata lor fiind inexpresiva.Multi asculta muzica la casti,privind doar inainte,trecind pe linga pasarile care cinta sau fara sa admire copacii infloriti.Acum nu mai vad oameni alergind,ci observ doar masti plimbatoare care se chinuie sa termine o activitate impusa de moda adusa din vest.
same here Teodor… Same here…