Acasă Content Writing Cum să optimizezi un BLOG astfel încât să devină perfect pentru publicarea...

Cum să optimizezi un BLOG astfel încât să devină perfect pentru publicarea de advertoriale

1890
0
advertoriale

Dacă vrei să faci bani în România cu un blog, ai în principiu două mari posibilități: ori publici advertoriale ori faci afiliere. Cum din afiliere nu ies prea mulți bani atât timp cât comisioanele sunt ridicole (1% ca la adunat de prune), mulți bloggeri se îndreaptă către advertoriale. Adevărul este că dacă reușești să-ți optimizezi un pic blogul din anumite puncte de vedere, vei putea să atragi destul de multe companii care să dorească să publice articole pe site-ul tău.

Haideți să trecem în revistă care sunt aceste optimizări pe care le poți face ca blogger astfel încât să încurajezi companiile românești și străine să publice advertoriale pe blogul tău.

OPTIMIZĂRI TEHNICE

Blogul trebuie să arate bine cât de cât, așa că investiția într-o temă serioasă este obligatorie. O asemenea temă costă între 20 și 60 de dolari și aduce după sine și siguranță, nu numai un aspect frumos al site-ului. Temele plătite primesc update-uri regulat, așa că nu o să ai probleme cu hackerii. Desigur, parola din 16 caractere este sfântă și trebuie utilizată pe blogul vostru.

Așadar, un blog care să atragă atenția trebuie să arate bine, să fie sigur și nu în ultimul rând, să se miște bine. Căutați o găzduire potrivită. Nu e musai să coste 10 euro pe lună sau 20 dacă nu aveți nevoie de multe resurse, dar să fie o găzduire care să permită încărcarea paginilor într-un timp decent (maxim 3-4 secunde) și care să aibă uptime bun. Și care să nu pice. Și care să nu îți piardă arhiva în timpul unui atac cibernetic. Și care să răspundă la tichete profesional și în timp util. Și deja căutăm ceva ce încă nu s-a inventat în România :))

OPTIMIZĂRI SEO

Blogul trebuie să aibă IP unic și HTTPS. De asemenea, un pic de optimizare  SEO onpage măcar pentru homepage nu ar strica, dacă discutăm despre un blog de nișă (beauty, auto, etc).

OPTIMIZĂRI PENTRU CONTENT WRITING

În primul rând, forma linkului este de preferat să fie site/nume articol. Încercați să scoateți data din calcul pentru că vor fi campanii în care veți fi rugați să schimbați data postării după câteva zile iar linkurile de pe Facebook nu vor mai fi valabile. Apoi, nu trebuie să fie un blog special pentru publicitate. Trebuie să aibă traficul lui organic, măcar un 50-100 de unici/zi.

Ar fi ideal dacă ar exista și o mică comunitate înjur.

Din punctul meu de vedere, pentru fiecare advertorial publicat ar trebui să existe minim 2 articole de-ale voastre publicate în aceeași zi. Se numește diversitate de conținut prin care te delimitezi de un SPAM grosolan. Oricum dacă nu te delimitezi tu, o să te delimiteze obligatoriu Google la un moment dat. Și e singura modalitate de a face trafic organic/referral.

Acestea sunt cele mai importante sfaturi pe care vi le pot da eu referitor la optimizările blogurilor în vederea obținerii mai multor colaborări pe parte de advertoriale, om care se ocupă de content writing de mai bine de 2 ani jumătate. Dacă aveți întrebări, nu ezitați…

P.S. Nu am adus în discuție detalii legate despre DA, PA, Trustflow întrucât dacă respectați sfaturile de mai sus și reușiți să aveți un blog cu trafic decent, cu o comunitate în jur, cu prezență în Social Media, o să vă zbateți lejer între un 33 -39 PA, ceea ce e suficient pentru piața din România. Desigur, cu cât mai mare statisticile cu atât mai bine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here