Iveco a fost și este mai mult decât un brand. Discutăm despre o companie, despre un producător de autoutilitare cu o istorie recentă destul de interesantă, care a reușit într-un timp foarte scurt să ajungă în top vânzări la nivel european și nu numai. Compania a luat naștere în 1975 la Turin (Italia), și în mai puțin de 50 de ani s-a extins în întreaga Europă, America de Sud, Costa Rica, Cuba, Asia de Est în special China și Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Iveco SpA are în acest moment peste 25.000 de angajați la nivel mondial, produce peste 200.000 de utilitare anual și peste jumătate de milion de motoare diesel. Una dintre cele mai renumite autoutilitare Iveco este mai mult decât prezentă în mediul business din România și se numește Iveco Daily.
Daily – una dintre cele mai premiate autoutilitare Iveco
Iveco Daily a reușit de-a lungul timpului să impresioneze atât prin design, cât mai ales prin fiabilitate. Discutăm totuși despre un vehicul comercial al cărui scop este să producă bani. Din start, cei de la Iveco au înțeles că pe piață este nevoie de fiabilitate, de consum bun, de servisare ieftină și au reușit să aducă în prim plan acest Daily, o camionetă capabilă să ruleze econom ani de zile fără să devină o pacoste din punct de vedere al întreținerii.
Desigur, există și voci rele care spun că aceste utilitare sunt mai ieftine pentru că sunt de calitate mai slabă, din cauza faptului că se defectează mai des și mai tare, însă în realitate nu este chiar așa. Contează foarte mult cine conduce vehiculul, cum îl conduce, dacă întreținerea este efectuată la timp în reprezentanță și așa mai departe.
Există un concurs internațional numit „Van of the Year” în care se premiază cele mai bune autoutilitare de pe piață. Participanții sunt nume grele precum Ford, Mercedes, Volkswagen și bineînțeles Iveco. Ei bine, modelul, Daily a câștigat acest concurs în 2018, în 2015, și în anul 2000, distincție care reflectă realitatea și faptul că acest brand își dă silința an de an să inoveze, să producă utilitare cât mai performante și mai eficiente din punct de vedere al costurilor de rulare și de întreținere. Dacă deții un business, ori dacă te gândești să pui bazele unui business care se bazează pe transport, trebuie să iei în calcul foarte serios achiziționarea unui Iveco Daily. Concurență este pe piață și va fi întotdeauna, însă cei de la Iveco au știut dintotdeauna să se mențină în top.
4 motive să cumperi un Iveco Daily pentru afacerea ta
- Economie de carburant. Spuneam mai sus faptul că aceste autoutilitare Iveco reușesc să se evidențieze pe piață prin fiabilitate. Sunt bine construite, motoarele sunt foarte echilibrate și drept urmare există o economie de carburant de aproximativ 10% față de penultima gamă Iveco Daily.
- Siguranță la volan. Noul Daily vine la pachet cu un sistem de conducere asistată care reușește să reducă riscul de accident în zona urbană cu aproximativ 38%. Discutăm despre o utilitară ultra modernă, ultra tehnologizată, care corespunde cu cerințele unei piețe la rândul ei moderne.
- Confort. S-a tot zvonit în ultimii ani faptul că prețul pentru Iveco Daily este așa de bun întrucât se face rabat la calitatea interiorului. Nu este adevărat. În imaginile de mai jos sunt câteva poze cu interiorul Iveco Daily. După cum spuneam și mai sus, contează foarte mult cine are mașina pe mână, dacă are grijă de ea.
- Aspect. Din punctul meu de vedere, nu cred că există în acest moment pe piața internațională o autoutilitară care să arate mai bine decât noul Daily. Știu că majoritatea celor care cumpără autoutilitare nu o fac pentru aspect, dar e bine să evidențiem și acest aspect pentru cei care pun accent și pe design.
Acestea sunt cele mai importante 4 motive pentru care ar trebui să te orientezi spre autoutilitare Iveco dacă ai de gând să pornești un business, să-ți extinzi un business, să investești în propriul business pentru a-l duce la nivelul următor. Desigur, în realitate există mai mult de 4 motive pentru care ar merita achiziția, dar am scos în evidență doar pe cele mai importante dintre ele. Ideea este destul de simplă: dacă vrei să îți dezvolți afacerea, ori dacă vrei să pui bazele uneia noi, trebuie să ai alături un partener cu istorie bogată pe care să te poți baza la orice oră.