România din păcate a devenit o țară a oamenilor care așteaptă. Ce așteaptă? Așteaptă să primească de la primar ajutorul social la final de lună, așteaptă să primească de la guvern un loc de muncă, așteaptă ca Președintele să aducă Occidentul în casele lor și să transforme țara într-una ca Germania ori Franța în care bunăstarea să fie literă de lege. De fiecare dată când mă uit în jur, observ oameni nemulțumiți de ceea ce au, de viețile pe care le au, de joburile pe care le au, sunt niște oameni care s-au obișnuit să arate cu degetul către cineva de la care așteaptă schimbarea.
În România celor care așteaptă auzi destul de des lozinci precum:
„Nu sunt locuri de muncă, primarul este de vină”
„Țara este săracă, de vină sunt guvernanții”
„Nimeni din Europa nu ne place și nu ne ajută, Președintele este de vină”
Am să vă dau un exemplu din România celor care așteaptă. Tinerii plâng pe Facebook că nu sunt locuri de muncă, plâng că trimit zeci de CV-uri zilnic și nu sunt sunați, că ei vor să muncească și că nu au unde. Aud de 15 ani chestia asta cu „tinerii nu au unde să muncească”.
Dar vă rog, faceți un mic test: întrebați în jur câți tineri au mers pe jos și au bătut în poarta unui angajator, să-i spună „Dă-mi de muncă, vreau să muncesc!”… Nu mai întrebați, nu vă mai chinuiți, nimeni nu a făcut asta. În România celor care așteaptă e ceva normal ca tinerii să fie comozi și să se mulțumească cu simpla trimitere a unor foi virtuale pe internet, de acasă…
România celor care încearcă este foarte restrânsă, separată de un zid de ambiție și voință de România celor care așteaptă. România celor care încearcă este plină de oameni care nu s-au mulțumit niciodată cu puțin, cu ce au primit de la părinți sau de la stat, este plină de SRL-uri de apartament și de oameni care au ales să-și ia viața în propriile mâini, neîmpinși de la spate.
Discutăm despre niște oameni care au observat că ceea ce așteaptă din partea statului român, nu va veni practic niciodată.
România celor care încearcă este România oamenilor inteligenți care nu și-au făcut valiza la primul șut în fund, este țara în care oamenii au decis să pornească pe un drum anevoios pe meleagurile lor. Din păcate, cei care încearcă, cei care-și fac o firmă în țara asta cu scopul de a clădi ceva pe termen mediu și lung, nu pentru găinării, sunt foarte puțini.
Sunt foarte puțini și oamenii care pot să afirme „Sunt bun la ceva. Știu să fac asta. Mă pricep să fac asta. Îmi place jobul meu și vreau să avansez” și foarte mulți cei care afirmă „Îmi doresc un loc de muncă lejer la care să nu fac nimic toată ziua dar care să fie bine remunerat”.
Aici apare discrepanța între două lumi. România celor care așteaptă este de fapt țara leneșilor, pe când România celor care încearcă este țara oamenilor gospodari, antreprenori, ambițioși și inteligenți. Și cum România celor care așteaptă este mult mai mare față de România celor care încearcă, să nu se mai mire nimeni că acest ținut, parcă al lui Papură Vodă, este cel mai sărac din Europa.
Depinde si in poarta cui bat..locurile bune sunt ocupate de fini, nasi, cumetrii, veri si frati. Cate companii angajeaza un strain dupa un CV, sau sa dea sansa unuia incepator sa invete si cate angajeaza in cerc inchis, prin intermediul angajatilor care aduc pe cineva, pt care isi pun obrazul si speranta? Multe anunturi pe site-uri de recrutare sunt doar sa fie, suni sau aplici..”nu mai e valabil”. Oricum nu a fost vreodata..Iar cei care incearca, dupa e au stat in umbra, au studiat terenul, nu incep cu mana goala. Ca sa investesti, sa-ti deschhizi ceva de viitor, nu la ghici, ai nevoie de acte si de bani si apoi de spatiu, vad, promovare, imagine, brand, fidelizare, viitor. Nu mai vorbesc de provincie, in orasele mici, unde mai angajeaza doar teparii, si de atata imagine buna nu se duce nimeni si le fug angajatii, dupa ce au stat neplatiti si tratati ca niste sclavi pe salarii de nimic, primite odata la 3 luni..
E si normal sa astepte, mai ales tinerii. Sa vezi cum e cand se rupe firul si afla ca parintii nu ii vor tine in spate intreaga viata.