O să murim în somn, asfixiați de propria răutate

Eu unul cred că în curând, românii or să moară sufocați în somn. Răutatea din ei o să le iasă din corpuri târziu în noapte și-i va asfixia cu perna sau îi va sugruma cu cablul USB de la dispozitivul cu care fiecare individ în parte aruncă cu rahat pe Facebook sau pe YouTube sau pe bloguri, atunci când citește ceva ce nu-i convine.

Pe bune, și stai și te gândești cum se face că există specialiști în absolut orice, cu toate că în realitate, 70% dintre ei sunt genul de oameni care nu sunt în stare să-și lege măcar șireturile.

Nu știu, românii au așa o sete nebună să dea peste nas atunci când ceva nu le convine. I-am mai asemănat eu cu un Gheorghe de la cârciuma din sat, care îți trage o sticlă-n cap pentru simplul fapt că are impresia că te-ai uitat urât la el. Nu e nevoie să spui sau să faci nimic. El ia sticla să dea.

Și toate rahaturile astea le vezi zilnic pe Facebook. Din păcate această rețea de socializare a devenit un fel de portavoce a realității românești contemporane, iar priveliștea nu este una tocmai frumoasă. Pe Facebook dacă ai o opinie și o scrii la tine pe Wall, sunt șanse foarte mari să vină niște oameni cu care nu ai avut niciodată de-a face să-ți dea peste nas și să te înjure ca la ușa cortului.

Românul nu poate domne să stea în banca lui, el trebuie să-și dea cu părerea atunci când vede ceva ce nu-i convine, dar nu-și dă seama că vina pentru faptul că nu-i convine opinia altuia este propria limitare. Adevărata Românie o vezi pe Facebook…

Și felul în care-ți dau unii și alții peste nas doar pentru că ai avut tupeul să spui ceva… Dumnezeule… Unii înjură, alții te iau la mișto, alții încep cu filosofiile lor de Socrați neînțeleși. Primești replica imediat de la un Aristotel cu nasul în  vânt, chiar dacă vântul cu pricina este creație proprie cauzată de cele două ouă mestecate la micul de jun. Bășini trag, a bășini miros, bășini scot pe gură sau scriu pe Facebook românii noștri. Oamenii în țara asta nu pot să fie de acord cu faptul că tu ai o părere diferită de a lor sau că faci niște chestii doar pentru că-ți plac ție.

Am citit mai demult pe net niște articole în care se discuta intens despre vlogging-ul în România. Se tot dădea exemplu la categoria rataților pe un anume Marian Ionescu și clipurile lui care nu trec de X număr de vizualizări și etc. Sunt unul dintre cei care consideră că vlog trebuie să facă oamenii care au anumite calități precum carismă, activitate zilnică interesantă, abilități de editare Adobe, aparatură bună, etc.

Nici mie nu-mi plac vlogurile nu Marian Ionescu dar ce nu pricep eu: de ce este nevoie ca omul să scrie un articol în care să explice că face chestia asta că-i place lui? Sau mai bine zis de ce se apucă alții să spună că el nu ar trebui să facă asta? Sau de ce există atât de multă răutate încât să-l dai exemplu tocmai pe el la capitolul ratați din moment ce gusturile diferă?

Toată lumea pune accent pe numărul de abonați sau vizualizări ca să caracterizeze succesului unui vlog. Apoi dacă așa fac proștii în România, să nu ne mai mire că milionul de vizualizări la un clip îl face un analfabet alături de prietena lui care mimează ceva pornografic în fața camerei de filmat. Este omul acesta (Selly) vlogger de succes conform vizualizărilor? Este? Ei bine, este iar dacă este, eu pot să spun cu toată sinceritatea că România e o țară de idioți. E opinia mea. Pot să o zic? Pot. Mulțumesc.

Dacă eu mă apuc și fac un vlog și am 1000 de vizualizări, automat sunt un ratat potrivit marilor specialiști din țara asta. Dar de ce? Poate că eu nu-mi doresc să ajung la 5 milioane de abonați. Poate mă simt mai bine cu 3000. De ce trebuie românii să judece, să împarte dreptatea și adevărul pe Facebook, prin comentarii cu injurii sau chestii de genul? Asta nu am înțeles niciodată.

Eu tot sper să vină vremea în care o să fim și noi ca suedezii. Să își vadă fiecare de treaba lui, să stea fiecare în banca lui, dacă e ceva ce nu-ți place dai click mai departe și atât (nu înjuri ca la ușa cortului doar pentru că nu ți-a plăcut ție, cum faci azi de altfel)… Cred că ar fi misiune imposibilă pentru țăranul român care după cum spuneam mai devreme, trebuie să se comporte ca un cioban la stână, să pună mâna pe ciomag și să aplice o corecție celui care îndrăznește să aibă o altă opinie față de a lui. Răutatea asta o să ne mănânce de vii într-o zi, precum cancerul.

Bă, și ce mă enervează cel mai tare este că oamenii care se grăbesc să înjure ca ultimii analfabeți și să judece și să taie și să spânzure, nu aduc niciodată plusvaloare societății. Adică să-i vezi că se implică și ei în ceva caritabil, că au dat și ei un ban cuiva aflat la ananghie, că au participat la o acțiune civică. Pauză totală. Țara asta se împarte între cei mulți care aruncă cu căcat și cei puțini care au avut ghinionul să nu le fie pe plac doar celor mulți.

Am spus de multe ori faptul că lucrurile ar merge mult mai bine în România dacă ar exista pozitivitate, dacă oamenii s-ar ajuta între ei în loc să-și dea șuturi în cur așa, în mod gratuit. Nu trebuie să fii ultimul sufletist ca să simți răutatea de pe Facebook sau de pe stradă din viața reală, că până la urmă viața reală și Facebook sunt același lucru. Pe Facebook lucrurile degenerează pentru că pizda cu mustață e mult mai tupeistă când stă la depărtare, ascunsă după un monitor. Eu asta cred, că într-o zi răutatea ne va sufoca în somn…

Eu unul când simt că e prea multă răutate în jur, dar o fugă pe Facebook și mă uit să văd ce mai face Roman Ion Cristian, aka Taxiul cu Bomboane și grupul său numit Asociația Taxilului cu Bomboane. Sincer genul acesta de oameni mă mai țin încă activ pe Facebook și mă împiedică să închid contul definitiv. Când văd că Facebook poate fi folosit și într-un mod pozitiv, chiar dacă se întâmplă în 1% din cazuri, parcă mai uit de 99% răutate. Un Taxi cu Bomboane face mai mult decât toți oameni răi de pe Facebook și din realitate care se mulțumesc să arunce cu rahat din spatele tastelor în loc să pună umărul să clădească ceva, să ajute pe cineva, etc…

Voi ce credeți? Există răutate în jur, pe Facebook? Sau nu o resimțiți atât de apăsat ca mine…

Da, articolul are 1160 cuvinte.