Cred că într-un oraș de provincie, destul de micuț și aflat în continuă depopulare, există un record mondial pentru numărul de spații de închiriat amplasate pe kilometrul pătrat. Cam așa îți dai seama de câteva lucruri destul de simple: planurile românilor și conceptul numit căpătuială.
Cei care dețin spații comerciale în acest oraș sunt de obicei genul de oameni care au fost învățați cu bani mulți și care au rămas așa, blocați într-o lume a lor din care nu vor și nici nu pot să mai iasă. Ei or să ceară până la adânci bătrâneți 700 de euro drept chirie prin centrul unuia dintre cele mai sărace orașe din țară. Nu o să le dea nimeni vreodată dar ei cer. Nu vor pe mai puțin că cică nu se mai aleg cu nimic.
Acum, vine întrebarea mea. Dacă ai avea un spațiu comercial nu ar fi mai convenabil să-l închiriezi cu 400 de euro/lună, pe o perioadă cât mai lungă de timp decât să aștepți pe cel care o să-ți dea ție exact prețul cerut, adică 700 de euro? Din păcate, oamenii nu prea mai înțeleg faptul că cu 700 de euro chirie pe lună, găsești ceva prin Timișoara, Cluj sau București, orașe mult mai dezvoltate în care ai alte posibilități, clienți mai mulți și așa mai departe. Nebunie totală frate cu chiriile aici. În curând, cred că vor fi prin oraș mai multe anunțuri cu „De Închiriat” prin oraș decât magazine deschise.
Păi dacă am sunat eu mai demult la un idiot care avea o cameră de închiriat prin centru, fără baie, fără bucătărie, doar o cameră și cerea pe ea 300 de euro pe lună. Vă dați seama cu ce oameni avem de-a face?
