Când eram în școala generală, exista acel „elev de serviciu pe școală” care o zi pe an, când îi venea rândul, era învoit de la toate orele și căpăta cu totul alte atribuții precum: să meargă să sune la sonerie începutul și finalul orelor și bineînțeles, să stea paznic la ușa de la intrare în școală, cu directiva clară să nu lase pe nimeni să intre, nici măcar pe elevii care întârziau ori voiau dintr-un motiv sau altul să intre în școală ori să iasă DUPĂ ce se suna…
Țin minte că pe-o parte ne bucuram, eram copii și să scăpăm de 6 ore plictisitoare sau stresante din cauza „ascultărilor”. Ne bucuram că devenisem paznici, că stăteam și nu făceam nimic toată ziua. Ne bucuram că eram scutiți de „atribuțiile de elev”. Mai în glumă mai în serios, acum când mă gândesc, cred că acel episod este primul care induce în mintea elevului nemunca, ideea că e mai mișto să păzești o poartă de cât să te duci la ore. Ne mai mirăm că am deveni o țară de paznici? Câți dintre voi cunoașteți oameni care acceptă salarii de mizerie ca paznici în ideea că „stau toată ziua”?
Chestia asta cu elevul de serviciu pe școală a continuat și la liceu parcă, țin minte că și acolo erai nevoit să păzești o ușă sau alta o dată pe an, nu mai știu cu sunatul dacă era ceva automat sau nu. M-am întrebat de multe ori de ce apelau școlile la asemenea soluții? Nu cumva din cauza faptului să mereu erau subfinanțate? Că nu își permit să angajeze portari și oameni care să apese nenorocita aia de sonerie la și 45? Iată cum lipsa banilor instigă la nemuncă pe termen mediu și lung.
Țin minte că de exemplu în școala generală nu doar te bucurai de statul de pomană, dar voiai să faci viața mai ușoară pentru toți cei obligați să stea la ore: sunai la și 40, nu la și 45, ceasul tău era mereu dat înainte intenționat cu cel puțin 5 minute… Nu conta cine venea să te mustre că ai sunat mai devreme, putea să vină și președintele țării că tu tot mai devreme sunai.
Nu știu dacă în ziua de azi mai e valabilă chestia cu elevul de serviciu pe școală, prin 2008 parcă am terminat cu socotelile cu liceul. Sper că s-au mai alocat fonduri, sper că s-au mai automatizat sonerii, chestii de-astea. Mă gândeam așa cât de aiurea e sistemul de învățământ de la noi: să te bucuri că păzești o poartă în loc să fii la ore? De ce urâm școala încă de mici? De ce urâm cartea încă de mici?
De ce am devenit țara paznicilor și a oamenilor cărora nu le place munca? Peste tot pe unde te uiți pe stradă vezi tineri de maxim 25 de ani care păzesc uși, cu ecusoane, cu salarii minime pe economie. Exact ca în școala generală doar că acum, nu mai sunt nevoiți să apese o sonerie… Trebuie doar să stea în poartă ca un veritabil Fabien Barthez intrat singur pe teren… Cum e mă posibil ca din toată școala, cel mai mult să-ți placă să păzești o ușă?
Chiar că. Și eu țin minte cum abia așteptam să fie vreun coleg bolnav să mă bag să-i iau locul ziua aia, fiind privilegiat să stau de două ori pe semestru (sau pe an) de servici.
Noroc că am scăpat din orașul în care m-am născut și am ajuns să fiu mult mai activ. Nu că nu mă duc cu drag acasă, doar că ar fi fost 100% neproductiv să rămân acolo.
:)) așa e cu orașele mici de provincie