An de an aceeași poveste. Zeci de persoane care au impresia că sunt zei ai condusului și că indiferent de condițiile meteo, lor nu li se poate întâmpla niciodată nimic nasol, rămân înzăpezite pe drumuri naționale și autostrăzi în sud estul țării. Pentru ei nu contează că s-a decretat cod roșu de zăpadă și viscol, ei se duc precum oile în gura lupului din pură inconștiență, prostie, îngâmfare, etc, nici nu știu cum să caracterizez mai bine acești oameni.
Chiar mai devreme am privit un reportaj pe Digi24 cu asemenea oameni salvați de I.S.U. din calea urgiei iar lucrul care m-a surprins cel mai mult nu este numărul mare al celor salvați, ci atitudinea unora dintre ei, revoltați de-a binelea de faptul că sunt transportați cu camionul cu prelată de către pompieri. Adică după ce că cei de la I.S.U. fac niște eforturi destul de mari să vină la tine, imbecil care te crezi Dumnezeul condusului care rămâi înzăpezit pe cod roșu de viscol, mai ai și pretenția să te scoată din nămeți și să te transporte cu ceva Cadillac ori Mercedes?
Fraților, ridicolul trebuie să aibă limitele lui, însă în România, se pare că limitele lui sunt la capătul Universului. Știu, drumurile acelea nu ar trebui să fie blocate de nămeți dar din păcate, de 26 de ani nu face nimeni nimic în acest sens și nici nu se va face vreodată. Cu toate acestea, trebuie să fii cel puțin cretin să pornești la drum cu gândul că autoritățile sunt obligate să-ți facă ție pârtie pe cod roșu de viscol. Atâta inconștiență nu am văzut nicăieri în lume…
Oameni buni, atât timp cât în țara asta se va vota pentru o sticlă de ulei sau o găleată goală, nu vom avea niciodată drumuri practicabile pe timp de viscol și chestii de genul. Fiți conștienți de limitele voastre și în momentul în care vedeți la TV că este urgie într-o anumită parte a țării, stați acasă câteva ore până se potolește și pot interveni utilajele pentru că asta e, trăim în România, țară în care nu există deszăpezire eficientă.
Sincer îmi pare rău de cei de la I.S.U. pentru faptul că au fost nevoiți să audă asemenea vorbe precum ale cetățeanului din clipul de mai sus. Știu cât de mult au muncit pompierii să îi scoată din nămeți și să-i ducă într-un loc sigur. Respectele mele pentru I.S.U. Din punctul meu de vedere, cei care ignoră cu nesimțire sau din prostie codul roșu de viscol și sunt scoși din nămeți de I.S.U. sau armată ar trebui obligați să suporte din propriul buzunar costul intervenției acelor oameni. Pe bune, să plătească ei vreo 3000 de euro intervenția, să vedeți voi cum a doua oară nu se mai face coadă de înzăpeziți pe autostradă la 2 zile după emiterea codului roșu… Pe bune, nu vom putea scăpa de prostia românului decât cu niște amenzi de-astea draconice, căci de vorbă bună nu ascultă niciodată.
Salut, pai astia nu ar merita salvati dar nu ai ce face Eu as proceda asa, salvezi persoanele ca nu ai de ales dar masinile le lasi acolo, pai de ce sa se piarda timp cu asta si in plus este si o cheltuiala, la care desigur ar trebui sa ia parte si cocosii care se avanta la drum pe vreme rea.
Pai cum vine asta, in mod normal daca pleci cu masina si ai probleme de orice fel chemi o firma de tractari auto si te pune la plata, de ce statul sa o faca moca pentru inconstientii aia?