Românul are o boală cu acapararea lucrurilor care nu-i aparțin. Povesteam într-un articolul trecut despre războiul locurilor de parcare, un război între niște oameni imbecili ce se ceartă de fapt pentru un petic de pământ numit domeniu public, nu proprietate personală. Parcările din fața blocului nu aparțin celor care locuiesc acolo dacă nu sunt cumpărate, concesionate, primite o dată cu apartamentul.
Pe lângă acapararea spațiului public pe motivul locului de parcare, românii, cel puțin cei care stau la bloc, mai au o boală: acapararea acelor debarale, cămări, uscătorii, beciuri, pivnițe, de pe casa scării. Fiecare să-i zică cum vrea, este vorba despre acele camere de la parterul blocului pe care unii se pun cu curul și le folosesc așa cum cred de cuviință. Nu mai discutăm despre un bun comun al întregii scări, ci despre un bun comun al celor mai apropiați de administratorii de asociații de proprietari. Unii își țin bicicletele acolo, alții frigidere, materiale de construcții, însă ideea este că DOAR UNII se folosesc de ele, șmecherii, cei care se au bine cu cine trebuie.
Boxele din fața blocului sau din subsol. Din nou, nu sunt suficiente pentru toată lumea, nu există acte pentru ele, însă unii le acaparează și le folosesc pe regula nesimțitului. Se pun cu curul pe ele și nu ai cum să-i mai scoți din acele boxe, că doar nu vrei să te cerți cu vecinii, nu? Dacă cumva ai și tu nevoie să depozitezi ceva pentru scurt timp într-una din boxe, vechii care le-au umplut cu japca ba nu sunt de găsit, ba au cheile pe la țară, ba o bagă pe aia că nu mai e loc deși se vede clar că e și etc…
Cred că nație mai lacomă, mai hrăpăreață, mai avidă de lucruri pe care să le posede fără să le cumpere, de cât a noastră nu există. Bă frate, avem așa un obicei să strângem tot ce prindem gratis, orice oportunitate de a ne pune cu curul pe un bun al tuturor nu ne scapă. Vrem să avem cât mai multe dar fără să plătim și mai ales fără să împărțim cu cei din jur…
