Astăzi am fost să mai alerg câțiva kilometri pe la pădure, am zis că dau vreo 3 ture adică 3 kilometri și bineînțeles că am sfârșit alergarea cu vreo 9 kilometri. Așa mă lungesc de fiecare dată… Pe final, a venit la plimbare la pădure o fostă profesoară de istorie din liceu. Atunci, mi-am dat seama că am un respect foarte mare pentru profesori și o să vă explic imediat de ce. Și cred că fiecare dintre noi, cei care nu învățăm nimic pe cei din jur, ar trebui să avem acest respect…
Mi-am dat seama că eu nu aș putea niciodată să fiu profesor. Nici măcar particular, ce să mai zic de ore la clasă și așa mai departe. Nu am răbdare, nu am puterea să învăț anumite lucruri perfect. Că practic un profesor asta simbolizează, perfecțiunea pentru o anumită materie. Ei sunt cap de linie, mai mult de profesor nu ai ce să devii. Și doctorat dacă faci tot profesor ești așa că asta cu studiile post universitare, doctoratele, e mai mult ceva de prestigiu personal, nu știu cât folosesc.
Femeia mi-a predat istoria 4 ani de zile cât am fost la liceu. Cum să înveți mă istorie? Mi-e imposibil să rețin atâția ani, evenimente, nu sunt făcut pentru așa ceva. Alții au ajuns nu doar să memoreze dar să și învețe copii? Mi se pare ceva extraordinar pentru că e ceva ce eu unul nu pot face. Din acest motiv port un respect extraordinar pentru profesori. Fac lucruri pe care eu nu le pot face. Și mai ales istorie… Singura persoană pe care o știu că mai face facultatea de istorie este Ianolia, pe care de altfel o apreciez enorm, are toată admirația mea.
Și frate ce-au trecut anii, că eu am terminat demult liceul. Femeia asta mi-a trezit o nostalgie ciudată combinată cu un imens sentiment de admirație pentru cineva care reușește să facă un lucru ce pentru mine unul ar fi imposibil de realizat. Nu m-aș vedea nici măcar în vis profesor de istorie. De fapt, în clasa a 12-a, am abandonat pe la jumătatea semestrului 1 ideea de a da bacul la istorie, nu puteam să rețin mai departe pur și simplu, erau prea multe date. Am schimbat pe geografie…
Oamenii ăștia te formează fără să-și dai seama. Prin felul lor de a fi îți pot decide soarta fără ca tu să realizezi și nu e ceva de rău. Nu știu câți dintre elevii din ziua de azi simt admirație pentru un profesor. Și am mai avut o profesoară în liceu care chiar m-a marcat, chiar diriginta. Preda două limbi străine și de la ea am auzit pentru prima dată termenul de „grass roots”. Avea un mod de gândire de un nivel foarte înalt, îndreptat înspre diplomație și studii europene.
Era un militant excepțional pentru drepturile omului și pentru cultura occidentală. Cum m-a influențat? Pur și simplu mi-am dat seama că avea un cu totul alt nivel față de orice profesor din liceul acela. Avea un stil occidental în comportament, modul de predare, era altceva, ceva ce-mi plăcea. A fost unul dintre oamenii care m-au făcut să vreau să fiu un tânăr inteligent, care știe cât de cât engleză și care are o cultură generală peste medie.
Apreciez foarte mult oamenii care pot face lucruri ce mie-mi sunt imposibile, apreciez foarte mult oamenii care își dedică viața pentru a forma și pentru a inspira copii pentru că stau de multe ori și mă gândesc la faptul că dacă nu aș fi avut această profesoară de limbi străine care să-mi prezinte occidentul, inteligența, dorința de autodepășire, astăzi nu aș mai fi scris nimic pe nici un blog. Probabil aș fi devenit șofer de tir prin Europa, fără trecut, fără prezent și cu un viitor destul de banal…
Sper că și voi vă apreciați profesorii care și-au pus amprenta pe evoluția voastră, sau doar din simplul fapt că fac o muncă pe care voi nu ați putea vreodată să o faceți.
E cinci dimineaţa când citesc articolul, ca să fiu cât pot de exactă şi să ştii că mi-au dat lacrimile, aşa încercănaţi cum sunt ochii mei, nepregătiţi pentru examenul de mâine. Dar îţi mulţumesc, enorm, pentru ceea ce ai scris despre mine şi sunt complet de acord cu ceea ce ai scris despre dascăli. Recent, am predat la clasa a opta în cadrul profilului psihopedagogic şi oricât de frică îmi era, am realizat că îmi place şi modul în care am învăţat eu istoria îi poate ajuta şi pe alţii. Singurul motiv pentru care nu mă văd profesoară, peste ani, ar fi responsabilitatea enormă care survine meseriei. Pentru că profesorii clădesc adulţii de mâine. Dau societăţii oameni care să o clădească, în continuare. Un profesor este responsabil pentru ceea ce îi predă unui copil şi cum îl învăţa, în special când copii au vârste fragede.
mă bucur că ți-a plăcut 🙂