În anii 90, oamenii mergeau cu capetele plecate pe stradă din cauza fricii, din cauza nesiguranței, din cauza sărăciei, din cauza problemelor. Astăzi parcă nimic nu s-a schimbat deși tot mai multă lume trăiește mai bine ca atunci. Tot cu capetele plecate merg pe stradă dar de data aceasta au un alt motiv: telefonul mobil. Am citit undeva despre o statistică cu numărul celor peste care a dat mașina pe stradă din cauza faptului că mergeau cu nasurile în telefoane și m-a pus pe gânduri.
Am devenit atât de acaparați de mediul acesta online încât nu ne mai interesează realitatea. Suntem dornici să trimite un :* pe Facebook Messenger în loc să dorim ca fata respectivă să fie în realitate alături de noi, să o pupăm în realitate. Și dacă o avem pe fată în realitate și ieșim cu ea la un suc la o terasă, intervine muțenia. Fiecare stă liniștit și-și savurează cafeaua, cu nasul în propriul telefon. Cred că până la urmă o să uităm să ne mai privim unul pe celălalt, când o să ne aducem aminte de noi în loc să ridicăm privirea spre stânga sau spre dreapta, o să scoatem din buzunar telefonul și o să ne uităm la o poză de pe Facebook, cu toate că persoana cu pricina e la 1 metru de noi.
Cum să ieși mă în oraș cu o fată și în loc să o privești, să vorbești cu ea, să stați fiecare cu nasurile băgate în telefoane? Mi se pare o prostie și cred că denumirea de „smartphone zombie” li se potrivește de minune acestor persoane cărora dacă te-ai lua telefonul mobil, nu ar mai rămâne nimic din ei. Pentru unii, telefonul e viața lor, Facebook e tot ce au mai de preț. Că oricum în afară de Facebook nu există alt motiv să ai un smartphone în ziua de azi. Toată lumea pentru asta cumpără smartphone…