Când eram eu micuț, mă uitam în parcarea blocului în ziua de Paște. Era pustie. Nu aveam țară ca toți ceilalți și eram nevoit să rămân la oraș de sărbători. Îmi aduc aminte că era destul de dificil să găsești un copil pe la bloc cu care să ieși să te joci sau să schimbi o vorbă. Astăzi lucrurile s-au inversat, parcările sunt pline, nimeni nu se mai duce la țară.
Păi la ce țară să se mai ducă dacă satele au rămas în paragină? Dacă oamenii au sărăcit de tot și nu mai pot organiza nimic acolo? Că observ că acum e la modă să ducem la țară de sărbători, nu să aducem cum făceam altă dată. La țară a devenit un termen abstract, foarte abstract pentru tinerii care s-au născut la oraș în ultimii 10 de ani. Tradiția s-a dus pe apa sâmbetei.
Am tot căutat un răspuns mai real la întrebarea de ce Paștele nu mai e ce-a fost cândva, de ce parcările sunt pline de sărbători, de ce satele s-au depopulat și au rămas în paragină. Păi cred că cea mai mare vină o au joburile la patron pe care le avem în ziua de azi. De ce spun asta? Pentru că-mi aduc aminte de ai mei care deși nu aveau țară unde să plece de sărbători, aveau mereu liber cel puțin 3 zile de Paște, cel puțin. Și cum Paștele pică duminică, e clar că se făceau vreo 5 zile în care puteai să faci destul de multe…
Ce patron îți mai dă liber 3 zile de Paște în ziua de azi? Sau mai bine zis pentru care patron e mai important angajatul de cât leul?
Foarte puțini sunt cei care vor să dea liber angajaților și a 3-a zi de Paște. Nu știu de ce o fac, poate din lăcomie, poate din necesitate. Eu de exemplu 2 ani de zile nu am știut ce-i acela Paște sau Crăciun. Dacă picam de serviciu trebuia să mă duc la muncă. Nu se vindea nimic, evident, dar când ai patroni disperați după bani, n-ai de ales, te duci să vinzi GPL de 150 de lei de Paște când într-o zi normală se vindea de 20 de ori mai mult.
Cred că este una dintre explicațiile pentru care parcările sunt pline de sărbători, pentru care Crăciunul și Paștele se fac la bloc, nu la țară. Oamenii nu mai pleacă din moment ce trebuie să fie la serviciu în cea de-a doua zi de Paște, adică luni…
Nu știu ce să zic, parcă s-au deformat prea mult tradițiile astea și tare mi-e că s-a întâmplat chestia asta din cauza banilor, din cauza unor patroni meschini și răutăcioși care preferă să te cheme la muncă în ziua de Paște dacă lor le iese 1 leu profit în ziua respectivă. E leul lor. Nu rage dar e în buzunarul lor, e regele junglei de betoane…

Stiu, e tristut, dar cineva tot trebuie sa munceasca de sarbatori daca companiile vor clienti fericiti. Ar fi fost amuzant ca la angajare sa-i intrebe pe toti daca sunt atei, iar pe atei sa-i puna de munca si de sarbatori pentru ca logica crestina!