Acasă Blog Comunism a la PSD – afișele rupte cu Barna și Iohannis

Comunism a la PSD – afișele rupte cu Barna și Iohannis

79
0

Cine spune că sunt prea tânăr să știu ce-i comunismul, să se gândească de două ori înainte să facă această afirmație. Trăiesc în Mehedinți, județul în care comunismul este încă în floare sub atenta îndrumare a PSD-ului. Mergeam ieri pe stradă și cum a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale, m-am oprit la un panou electoral să văd și eu cine candidează.

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să-l văd acolo pe Dan Barna cu ochii rupți (afișul era rupt pe jumătate), iar Iohannis stătea la poalele panoului, călcat în picioare la propriu de cetățenii care treceau pe acel trotuar, în drumul lor către treburile zilnice. Evident, Viorica Dăncilă stătea țanțoșă în mijlocul panoului, cu ea nu a avut nimeni nimic de împărțit. Băi fraților, mi-e scârbă, vă zic sincer.

Aceste răutăți sunt făcute de niște oameni a căror vreme a trecut, de niște oameni care toată viața n-au făcut nimic dar nici pe alții nu lasă acum. Asta e cel mai revoltător, 30 de ani nu faci absolut nimic, ajungi bătrân cu pensie de rahat, dar comentezi și ești revoltat pe tinerii care vor să schimbe lumea în mai bine. Dacă vor reuși, dacă vor da cu țara-n gard mai rău, cine știe? Important este că au curaj să facă ceea ce alții au ocolit timp de 30 de ani. Nu cu afișe rupte câștigi alegerile.

Cu afișe rupte nu faci altceva decât să atragi asupra ta și mai multă ură care se acumulează deja de ani buni în societate. Că oamenii ăia n-au murit la Revoluție ca să trăim astăzi, după 30 de ani, o nouă formă de comunism marca PSD Mehedinți. Eu înțeleg că județul ăsta, alături de altele din sudul țării nu cunosc și altceva, dar lucrurile se vor schimba în curând cu, sau fără voia dictatorilor locali.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here