Acasă Blog Mașinile cu volan pe dreapta înmatriculate în România spun povestea tristă a...

Mașinile cu volan pe dreapta înmatriculate în România spun povestea tristă a unei țări sărace cu sufletul

135
0
Mașinile cu volan pe dreapta

Mi-am pus de multe ori întrebarea cum naiba trebuie să gândească cineva astfel încât să prefere să cumpere cu 2000 de euro o mașină de UK cu volan pe invers, care în mod normal cu volan pe partea care trebuie costă 4000 de euro, adică dublu.

Mașinile cu volan pe dreapta înmatriculate în România nu sunt altceva decât dovada faptului că oamenii sunt foarte săraci cu duhul. Preferă să iasă mai ieftin deși riscă destul de mult atunci când ies în trafic, doar să aibă o emblemă pe mașină.

Ia-ți fratele meu o mașină cu volan pe stânga, una normală pentru drumurile noastre cu 2000 de euro. De ce unii trebuie mereu să se întindă mai mult decât le este pătura, nu am putut niciodată să înțeleg. În țara asta din cauza lipsei de educație, tinerii, unii tineri mai bine zis, nu toți, au impresia că mașina face omul. Au impresia că respectul în societate se câștigă prin intermediul unei embleme de Audi sau BMW, sau Mercedes. În realitate, doar proștii au impresia că mașina îți oferă statut social.

Doar în ochii proștilor o să reușești să pari cineva dacă te afișezi cu o mașină care costă în mod normal peste media puterii de cumpărare în România. E trist ce se întâmplă. Sunt și în alte țări mașini cu volan pe dreapta, că doar nu am inventat noi românii fudulia prostească, dar sunt mult mai puține, sunt într-un procentaj normal am putea spune.

Se aud destul de des vorbe despre legi care ar interzice circulația acestor autoturisme cu volan pe dreapta, dar până acum nu s-a întâmplat nimic și sincer să fiu, nici nu cred așa ceva. Atât timp cât mașinile cu volan pe stânga pot fi înmatriculate în țările în care se conduce pe partea dreaptă, o astfel de lege ar fi mai mult decât discriminatorie.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here