Aud multă lume în jurul meu care spune că eroii de la Revoluție au murit degeaba în urmă cu aproape 30 de ani. Majoritatea celor care fac asemenea afirmații sunt oameni în vârstă care au trăit acele vremuri de dinainte de 89.

Clar, unora le-a fost mai bine atunci, altora le este mai bine acum însă dacă stăm să ne gândim mai bine, o să ajungem la concluzia că indiferent cum se trăiește momentan, nu are cum să fie mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Există libertate acum.

Libertate de exprimare, libertate de mișcare, și așa mai departe. Sunt lucruri pe care generațiile din trecut le-au cunoscut mai târziu și din cauza faptului că unii au dus-o mai bine atunci când statul avea grijă de tine ca cetățean, sunt tentați să catalogheze aceste libertăți fundamentale drept niște nimicuri. Ajung să spună că s-a murit degeaba la Revoluție pentru că lor le era mai bine atunci decât le este acum.

Ca de obicei, românul este obișnuit să se gândească la propriul buzunar, la propriul stomac. Ce mai contează că ai lor copii pot să spună ce gândesc fără să mai facă pușcărie, ce mai contează că ai lor copii și nu numai pot să iasă oricând din țară fără să dea explicații nimănui, ce mai contează că în ziua de azi există o democrație și că fiecare cetățean al țării deține puterea absolută prin votul său?

Nu, orice ar spune lumea, ei nu au murit degeaba.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here