Mă uitam cu stupoare la o parcare goală, la bordură. Nu știu cum se întâmplase, dar erau vreo 10 locuri goale unul după altul. Cred că era duminică și zona era una centrală unde parcările se ocupă de obicei de oamenii veniți cu treburi pe la bănci. Când m-am uitat pe jos am rămas un pic șocat. Atâtea pete de ulei, antigel, ori alte substanțe nu am mai văzut nicăieri. Și-mi aduceam de ce-mi spunea un prieten de-ai mei, Daniel. El locuiește în Germania. A fost să facă schimbul de ulei iar cei de la service nu au strâns bine un șurub. Și când mașina stătea, apăreau picături de ulei pe jos. Picături atenție, nu baltă sau ceva.

A plecat omul la muncă iar când a venit a doua zi, s-a trezit cu poliția pe cap. Vecinii deja făcuseră reclamație pentru că murdărea caldarâmul. Nu a luat amendă, oamenii nu sunt nebuni în Germania, au înțeles că-i o problemă neintenționată. Nu-i ca la noi unde oamenii se apucă să facă schimbul de ulei în stradă și curg litri buni pe jos, voit. La câte pete erau acolo, în acea parcare, am rămas surprins.

De fapt, nu exista loc de parcare nepătat. Întreaga stradă era pătată. Atâta mizerie nu am văzut nicăieri în lume și nici cei de la salubritate nu se grăbesc să curețe.

Nu știu ce așteaptă, probabil o nouă asfaltare. Se toarnă asfalt peste ori se râcâie cel pătat și așa se rezolvă problema, cel puțin temporar. Că într-un an iar arată asfaltul ca un service auto. De fapt nici la un service auto nu mai vezi așa ceva, s-au modernizat și ele.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here