Acasă Blog 10 modele de dormitoare moderne desprinse din revistele de arhitectură

10 modele de dormitoare moderne desprinse din revistele de arhitectură

158
0
dormitoare

Dormitorul este de departe cea mai importantă cameră din casă. Dormitorul este locul în care fiecare persoană reușește să își încarce bateriile peste noapte, astfel încât să fie capabilă de o nouă zi de muncă. Evident, pentru a avea parte de o odihnă de foarte bună calitate, dormitorul trebuie să fie amenajat ca la carte, modern, într-un stil care să relaxeze creierul și care să-l ajute să se refacă după o grea zi de muncă. Astfel, în cele ce urmează vom prezenta câteva modele de dormitoare care nu numai că sunt desprinse parcă din revistele de arhitectură, însă reușesc și să bifeze toate caracteristicile unor camere capabile să relaxeze și să ofere celor în cauză tot confortul necesar.

10 modele de dormitoare moderne desprinse din revistele de arhitectură

  1. Dormitor Midsummer Light – dormitor în stil modern, de dimensiune medie, proiectat de către designerii Delta Studio. Este un dormitor care scoate în evidență atât simplitatea cât și ideea de bun gust. Tapetul cu linii geometrice Eijffinger folosit reușește să rupă monotonia albului care predomină în încăpere. Culoarea albastră este folosită în acest design pentru a da o notă marină întregului ansamblu mobilă – decorațiuni – pereți.
  2. Dormitor In the Mood for Grey – aici avem tot un dormitor modern, mediu, proiectat de către designerii Delta Studio, însă cromatica neutră reușește să scoată în evidență confortul, reușește să creeze o atmosferă destul de primitoare. Culorile neutre sunt des folosite în amenajările de dormitoare pentru că sunt relaxante pentru ochi.
  3. Dormitor Greek Mood – deja întrăm în zona de personalitate. Acest dormitor devine unul oarecum mai personal prin intermediul tapetului Deus folosit pe peretele din spatele tăbliei patului. Designul general are oarecum influențe mediteraneene, este un design de dormitor liniștit des întâlnit în țara caselor alb-albastre.
  4. Dormitor Grey Touch – cine a spus că dormitoarele de mici dimensiuni nu se pot amenaja ca la carte? Acest dormitor de care au avut grijă cei de la Delta Studio nu are mai mult de 13 metri pătrați, însă tonurile de gri folosite reușesc să-l scoată în evidență și să-l transforme radical într-o încăpere odihnitoare și confortabilă.
  5. Dormitor Simplicity Bedroom – un dormitor mediu ca dimensiune dar destul de modern. Cei care au o formă a dormitorului neregulată, cu siguranță se vor bucura nespus de un asemenea design, pe care și-a pus amprenta arhitectul Andreea Pinter Filimon. Tot cromatica neutră a fost folosită și aici pentru atingerea nevoii de confort.
  6. Dormitor Noa Tanzania – este primul dormitor mai „cald” din această listă și se adresează în special celor care sunt adepții pietrei în această încăpere. Faianța Noa Tanzania este folosită pentru a imita lemnul oarecum nelipsit din dormitoarele noastre iar șemineul placat cu travertin Luxury Modul de la L’Antic Colonial, reușește să aducă acel punct focal ultra modern pe care toate dormitoarele recent construite/refăcute ar trebui să-l aibă.
  7. Dormitor Millenial Pink – cei de la Delta Studio s-au gândit la toate, inclusiv la dormitoarele destinate sexului frumos. Patul cu tapițerie roz este atracția principală a camerei, în timp ce draperia și covorul reușesc să țină perfect în gardă o culoare ciudată pe care rar de tot o regăsești în revistele de design interior.
  8. Dormitor Apartament D – stilul minimalist este la mare căutare în ziua de azi. Totul se rezumă la nevoi de bază și la confort atunci când vine vorba despre amenajarea unui dormitor. Patul generos de la Flexmat este cel care iese în evidență cel mai bine și culoarea folosită reușește să aducă acea pată neutră de contrast necesară.
  9. Dormitor Latin Residence 2 – culorile mai calde, atât de specifice spiritului nostru latin ies în evidență din plin în cadrul acestei proiecții, marca Cristina Mincu. Mobilierul Formmat reușește și în acest plan să impresioneze, încadrându-se deplin în stilul arhitectural modern. Latin Residence 2 este un dormitor de dimensiuni medii.
  10. Dormitor Gardenia – un dormitor venit de la proiectantul Manuel Saliche, în care predomină culorile neutre și care reușește să aducă în prim plan senzația de liniște deplină. Mobilierul este Formmat personalizat iar suprafața pentru care a fost proiectat este de maxim 30 de metri pătrați.

Puteți alege pentru oricare dintre cele 10 modele și vă puteți transforma dormitorul într-unul nu doar de vis, ci și foarte confortabil. Odihna este tot ce contează iar designul și calitatea vor reuși să aducă atât odihnă organismului cât și confortul psihic de care fiecare dintre noi avem nevoie atunci când vine vorba despre casa noastră, cu toții ne simțim mai liniștiți și mai împăcați atunci când știm că avem un dormitor amenajat ca la carte.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here