Acasă Blog Cum alegem hota de bucătărie?

Cum alegem hota de bucătărie?

43
0
Cum alegem hota

Alegerea unei hote pentru bucătărie nu este o operațiune așa de simplă cum pare pentru că trebuie să-ți bați capul cu suficiente „probleme” care pot transforma orice decizie într-una destul de nefericită.

Deși credem noi că bărbații ne pricepem de minune la alegerea electronicelor și electrocasnicelor, atunci când vine vorba despre hote, lucrurile se complică. E un paradox cum un aparat de bucătărie atât de mic poate să-ți dea bătăi de cap atât de mari. Dar nu vă speriați, dacă sunteți în căutare de hote și nu știți cum să le alegeți ați nimerit unde trebuie, în cele ce urmează vom face o listă cu cele mai importante sfaturi legate de acest subiect.

Sunt sfaturi simple dar destul de practice dacă stăm să ne gândim.

Cum alegem hota de bucătărie?

  1. Utilitatea – o hotă trebuie să fie în primul și în primul rând utilă. Scopul ei este acela de a evacua din bucătărie aburii care se degajă de la aragaz atunci când gătești, și odată cu acești aburi sunt absorbite și mirosurile și vaporii de ulei. Utilitatea unei hote este dată în primul rând coșul ce duce către exteriorul clădirii. Niciodată să nu cumpărați hote fără coș. Ele există dar au eficiență zero. Apoi, capacitatea este și ea destul de importantă. Există hote cu două, chiar trei motoare dacă acestea trebuie montate într-o bucătărie în care se gătește mult. Filtrele de asemenea trebuie să fie luate în calcul atunci când vine vorba despre utilitate, în ideea că peste câțiva ani vor fi destul de greu de găsit dacă vreți să le cumpărați iar brandul hotei nu se mai găsește.
  2. Designul – mare atenție la design pentru că hota va trebui să se potrivească destul de bine în peisajul general al bucătăriei. În primul rând, atunci când alegeți o hotă și vă gândiți la design, trebuie să decideți dacă mergeți pe o hotă normală sau pe una încorporabilă. Această decizie se ia în funcție de cum comandați mobila de bucătărie. Dacă nu mergeți pe încorporabile, dacă aveți o cameră foarte modernă, ar fi recomandat să cumpărați o hotă decorativă. Să nu vă sperie numele, funcționalitatea se păstrează, hota în sine având doar un design aparte. Desigur, dacă nu vă permiteți o hotă decorativă puteți merge pe una clasică, eventual măcar din inox.
  3. Prețul – se stabilește în funcție de toate cele discutate mai sus plus bugetul vostru. Dacă vă doriți un echipament de calitate, sau care să arate ca desprins din revistele de arhitectură, evident, veți fi nevoiți să scoateți mai mulți bani din buzunar, la fel și dacă aveți nevoie de o hotă de bucătărie cu o capacitate de absorbție destul de mare. Oricum, nu vă speriați, o hotă indiferent de capacitate sau design nu costă o avere. Atât timp cât înțelegeți cum funcționează în societate raportul calitate-preț, nu cred că veți avea vreodată probleme în a alege.
  4. Magazinul – este și el destul de important pentru că în ultima vreme, tot mai multă lume se plânge de neseriozitatea magazinelor online celebre. Colete care nu mai vin niciodată sau care vin cu mare întârziere, produse ajunse la destinație deja defecte și bune de retur, încurcături peste încurcături. Astfel, ar fi indicat să vă orientați către magazinele mai mici, care sunt mult mai serioase. Atunci când te zbați să crești, o să fii direct interesat să satisfaci fiecare client, magazinele deja ajunse în top s-au cam văzut cu sacii în căruță în ultima vreme. Partea bună e că multe astfel de mici magazine vor avea avantaje multiple care să vă convingă să încercați o comandă, avantaje precum transportul gratuit și multe altele.
DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here