Acasă Blog Nici banii nu mai sunt ce erau cândva

Nici banii nu mai sunt ce erau cândva

138
0
banii

Demult, când chemai pe cineva la muncă și-l plăteai bine, venea în secunda doi și era toată lumea mulțumită. Azi, e exact invers. Nimeni nu mai are tragere de inimă pentru muncă indiferent câți bani pui pe masă. De exemplu, de ceva vreme încerc să aduc pe cineva să se uite la aparatul de aer condiționat.

E defect și vreau să-l repar. Contra cost bineînțeles, nu așa pe ochi frumoși. Am fost la două firme până acum, am dat datele, am fost trecut în registru și mi s-a spus „Vă sună colegii când sunt liberi și vin să vadă despre ce este vorba”. Ei bine, nimeni până acum nu m-a sunat și au trecut zile bune, chiar luni.

Cât de neserios și dezinteresat să fii să faci chestii de-astea? Nu pot să înțeleg. Mi se pare destul de deplasat și împotriva oricărei logici. Eu unul dacă aș avea o firmă care se ocupă cu reparații, aș avea tot interesul să am cât mai mulți clienți și cât mai mulțumiți pentru că într-un oraș mic de provincie, clienții vin pe recomandări. Vă dați seama ce-o să mai recomand eu aceste două firme celor care-mi spun că le-ar trebui pe cineva care să le repare și lor aparatele de aer condiționat.

E incredibil fraților, nici banii nu mai sunt ce erau cândva. Pur și simplu oamenilor nu le mai pasă de ei, nu le place munca și nu vor să muncească un pic mai mult astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Nici nu știu ce să fac, până la urmă am să ajung să cumpăr alt aparat de aer condiționat și cu asta basta.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here