În clipul de mai jos este un colaj de imagini surprinse de celebrul telescop Hubble. WOW, chiar stau și mă gândesc, cam câte miliarde de stele sunt acolo și câte alte miliarde de miliarde  de stele or fi dincolo de ele? Și oare chiar avem de-a face cu un Univers infinit?

Eu de exemplu stau de multe ori și mă gândesc la teoria Big Bang, încerc să-mi imaginez un Univers care nu există și culmea, îmi e la fel de greu ca și cum mi-aș imagina un Univers finit.

Nu știu de ce dar e un exercițiu de imaginație destul de interesant. Cum ar fi să ajungi la marginea Universului? Mintea noastră rațională nu poate accepta faptul că dincolo de marginea Universului mai poate exista ceva. Dacă Universul ar fi finit, ar însemna că suntem oarecum amplasați, că avem un Creator ce a mărginit Universul nostru asemenea unui țarc în care se cresc vitele, să nu treacă dincolo de gard. Mintea noastră este prea mică, prea subdezvoltată ca să înțeleagă infinitul.

Și, sincer să fiu, la cum merg lucrurile pe planetă, nici nu sunt ferm convins că această civilizație va trăi să apuce să înțeleagă infinitul. Avem probleme cu poluarea, cu schimbările climatice, cu înarmarea nucleară și așa mai departe. Pe bune, am stat de multe ori și m-am gândit la civilizațiile extraterestre din Universul infinit. De ce nu se bagă în seamă cu noi dacă ele există?

Păi, e posibil ca ele să se fi autodistrus înainte să apuce să ajungă pe la noi. Mai ales dacă sunt foarte departe de Terra. Noi avem doar vreo câteva mii de ani în spate și mai avem un pic și aruncăm planeta în aer, ce să mai zicem de alte civilizații vechi de milioane de ani, sau chiar miliarde de ani? Nu știu dacă e posibil ca o civilizație bazată pe conștiință să se salveze de la autodistrugere înainte să ia contact cu o altă civilizație conștientă? Voi ce părere aveți?

DISTRIBUIȚI

Nu sunt blogger, nici nu am intentia… Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here