Două luni mai sunt și se fac 2 ani de când am ridicat certificatul de înmatriculare al PFA-ului, cod CAEN 7311 – activități ale agențiilor de publicitate. Am mai scris eu un articol asemănător când am făcut 1 an de PFA dar cred că acum, când se fac aproape 2, văd lucrurile mult mai așezate. Au fost lucruri care m-au bucurat, au fost dezamăgiri, au fost multe lucruri învățate în decursul acestor 2 ani de PFA și am să scot în evidență în cele ce urmează cele mai importante aspecte.

Ce am învățat în aproape 2 ani de PFA – bucurii și dezamăgiri

O să încep cu bucuriile pentru că dacă încep cu dezamăgirile, nu-mi mai bine să scriu acest articol. Una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut cu acest PFA nu au fost banii cum mulți ați fi tentați să credeți. Da, veniturile mele au crescut de 4-5 ori față de vremurile când eram drept simplu angajat dar pentru mine nu asta a contat cel mai mult.

Cea mai mare bucurie a fost faptul că am luat contact cu oameni competenți și profesioniști în domeniul publicității, oameni cu care am colaborat și cu care colaborez în continuare, oameni alături de care evoluția există de ambele părți ale baricadei.

Am ales să iau drumul acesta al PFA-ului în momentul în care am ajuns la concluzia că lucrez pentru un patron care nu se gândește niciodată la mine, ci doar la el, așa că am fost plăcut surprins să văd că există oameni în țara asta care se gândesc și la parteneri, nu doar la propriul business.

Acești oameni sunt reprezentanții companiilor de publicitate cu care colaborez și care nu mi-au întârziat niciodată plata (ba din contră, au plătit și în avans), cei care nu s-au tocmit niciodată pentru prețul unui advertorial. Cât am cerut, atât au dat…

Acestea sunt colaborările care te ajută să evoluezi, că dacă stai după cei care au rămas blocați în 20 de lei/articol, nu faci nimic. Nici ei nu se dezvoltă, nici tu… Astfel, în 2 ani de PFA am învățat că există oameni competenți în România, pasionați și dedicați de ceea ce fac. În urmă cu 3-4 ani, eram convins că totul e o găinărie în țara asta și toți cei serioși au plecat, dar uite că nu este chiar așa.

Ce-am mai învățat în 2 ani de PFA? Am învățat un pic de contabilitate, am învățat care-i treaba cu ANAF-ul și am observat cât de înapoiată este această instituție cu care în momentul în care ai de-a face, totul este un chin. De ce chin? Pentru că e cu stat la coadă, cu funcționari care nu vor să te ajute din cauza faptului că sunt sictiriți de acel job prost plătit și așa mai departe. Din păcate, aceasta este una dintre dezamăgirile mele. Nu credeam că instituția care-ți ia bani te poate trata urât. E umilitor.

În 2 ani de PFA am luat contact și cu oameni mai puțin interesanți. Cel mai tare m-a șocat atitudinea firmelor care se ocupă cu PR-ul companiilor străine precum Samsung, Asus, firme micuțe care nu te bagă în seamă dacă le bați la poartă cu un site tech, cerându-le cu contract și toate cele produse pentru teste și review. Nu are legătură ce trafic ai, dacă nu cunoști pe cineva de acolo (urăsc chestia asta), nu te va băga nimeni în seamă. E specificul românului să fie așa delăsător și să meargă pe principiul timpul trece leafa merge. Aceste companii românești nu te bagă în seamă și nu vor vrea să te ajute să-ți dezvolți site-ul promovând produsele lor în mod gratuit, transparent, etc.

Acesta este de fapt motivul pentru care foarte multe site-uri tech bune se plafonează la un moment dat, pentru că au de-a face cu fel de fel de firme de apartament românești lipsite de interes pentru orice fel de colaborare. În străinătate nu vezi așa ceva…

După 2 ani de PFA am mai învățat faptul că lucrurile nu se întâmplă așa, peste noapte. Nu poți să-ți iei o casă așa, într-un an doi chiar dacă veniturile tale depășesc salariile din România cu mult. Probabil aici are legătură și dorința, ambiția mea de a face unele lucruri să funcționeze într-un timp mult prea scurt. M-am mai maturizat și eu între timp.

Dacă ar fi să tragem așa o linie, să facem un bilanț, au fost mai multe dezamăgiri decât bucurii dar repet, sunt genul de om care nu are nevoie de majoritate în această balanță. Mă bucur de faptul că sunt oarecum independent, de faptul că reușesc constat să cunosc oameni competenți ce refuză cu încăpățânare să plece din țară, mă bucur de faptul că site-urile mele se dezvoltă încet și sigur în ciuda faptului că ele nu au fost proiectate niciodată pentru trafic.

Voi mai continua ca PFA?

Ei bine, bună întrebare. Răspunsul este DA, cel puțin un an sau doi nu am motive să trec în tabăra SRL, SRL-D sau alte minuni de-astea pentru că-mi place simplitatea. Sacrific ceva bani cu care aș ieși mai câștigat ca SRL pentru această simplitate. Am vrut să fac LLC (încă nu m-am răzgândit) dar deocamdată nu este momentul. Voi continua cu PFA pe piața din România cel puțin vreo doi ani.

DISTRIBUIȚI

Nu sunt blogger, nici nu am intentia… Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here