Am fost astăzi la ANAF ca să dau bani la stat și am constatat un lucru cu care mulți s-au obișnuit deja, mai puțin eu. Am constatat că e la fel de dificil și durează la fel de mult să plătești un impozit cum dura și în urmă cu 2 ani când am deschis eu PFA-ul.

Aceleași două ghișee, fiecare cu cozile sale mă așteptau cuminți și astăzi, ca de fiecare dată. De la un ghișeu iei o foaie pe care scrie suma de plată, celălalt ghișeu este casieria. M-am întrebat și acum 2 ani, mă întreb și astăzi de ce este nevoie de acel ghișeu de la care să iei foaia cu cât ai de plată? Calculatorul de la casierie nu e conectat la același sistem informatic? WTF?

Și procesarea datelor la casierie frate, Dumnezeule mare. Acolo ai impresia că timpul se oprește în loc de-a binelea. Cozile sunt mari pentru că procesarea plății contribuabilului durează cred că trei sau patru minute. M-am uitat astăzi la doamna care mi-a încasat mie incredibila sumă de 1366 lei…

Înainte să ia contact cu contribuabilul Ciocan, m-a anunțat că pleacă un pic până sus la birouri. Eu și restul celor care așteptam cuminți la coadă ne-am uitat lung unul la celălalt și ce credeți că am făcut? Am așteptat… După vreo 5, minute doamna și-a făcut din nou apariția…

A numărat banii cu aparatul apoi i-a mai numărat o dată cu mâna, apoi a început să dea cu click-ul prin sistemul lor… Și-a clickuit, și-a tot clickuit de ziceai că joacă Solitaire pe-acolo… La final, a dat să imprime chitanța. Nici măcar imprimantă nu au frate, doamna cu pricina a scos pe-o gioarsă de imprimantă de la 1900 toamna care imprima mai încet decât o imprimantă pe cerneală, și era laser.

Nu, deci așa nu ai cum să evoluezi ca țară. Cred că instituția asta trebuie reformată din temelii dacă vreun guvern, oricare ar fi el, va avea pretenția să crească veniturile la buget prin mărirea gradului de colectare. Nu e posibil să te plimbi la două ghișee și să stai câte 20 de minute la cozi doar ca să dai bani la stat. Sincer să fiu, nu aș fi crezut că acest sector va rămâne la fel de înapoiat ca-n primele luni de PFA în care am luat contact cu modul de lucru greoi al acestei instituții.

De fapt, cred că acesta este un fel de etalon. Cu cât instituțiile statului se perfecționează și reușesc să-ți ia ție, contribuabil drumurile din picioare, cu atât este mai evidentă evoluția țării. În România din păcate, nimic nu evoluează… A, aparate de bonuri de ordine au dar nu știu din ce cauză nu funcționează. Posibil ca cetățenii să le cam ignore…

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here