Cred că tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată pe la magazinele astea de cartier să nu mai primim restul înapoi și nu, nu mă refer la celebrele cazuri în care ți se oferă caramele. Mă refer pur și simplu la cazurile în care intri în magazin, cumperi o cafea de 2 lei, dai 5 lei și vânzătoarea nu-ți mai dă nimic înapoi. Haideți că ați pățit-o cu toții cred… Acum, întrebarea mea este ce faci atunci când observi că cineva se face că uită să-ți dea restul mai mereu?

Mie mi s-a întâmplat chestia asta de două ori la același magazin într-un interval destul de scurt de timp, cu aceeași vânzătoare. Am intrat, am cumpărat ceva și vânzătoarea s-a făcut că plouă. Odată mi-a oprit 4 lei, astăzi mi-a oprit 3 lei. Mă deranjează să fiu furat în halul ăsta pentru că oricum am obiceiul să las rest pe unde mă duc, dar vreau să văd că vânzătoarea îl oferă, nu-l oprește așa cu japca pe sistemul „E, dacă-l cere fraierul bine, dacă nu, asta e. Eu mă fac că plouă, nu zic nimic”…

Vedeți, astea sunt micile rahaturi pe care trebuie să le suporți dacă dorești luxul de a trăi în România. Te va fura vânzătoarea de la magazin cu 3 lei, te va fura taximetristul cu 2 lei și așa mai departe. Foarte multă lume merge așa cu tupeul la maxim se pare. De ici un leu, de colo doi, așa mai fac și ei un ciubuc, nu? Nu fraților… Dacă omul vrea să-ți lase ceva, e ok, dar să te pui tu cu curul pe banii omului e altă mizerie care pe mine mă scârbește total…

Și dacă veți spune „E, poate a uitat și vânzătoarea, se mai întâmplă”… Băi las-o naibii, de ouă ori în câteva luni numai la mine? E clar că fata trăiește din tupeu de-ăsta nesimțit. Are un salariu de rahat, nu-i pasă dacă rămâne fără job, dacă te iei de ea o bagă pe aia cu „am uitat, eu nu fur” și așa mai departe. Hai sictir.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

3 COMENTARII

  1. […] Pățania lui Alex cu vânzătoarea care se face că uită să-i dea restul înapoi mi-a adus aminte de o altă fază asemănătoare. Dar înainte să vă rezum articolul lui Alex: omul și-a cumpărat o cafea, care costa doi lei. I-a dat vânzătoarei cinci lei, iar aceasta nu i-a mai dat rest. Probabil „a uitat”. Dacă facem un calcul simplu și înmulțim trei lei cu zece clienți pe zi la care să le sustragă acest rest, ne dă 720 de lei pe lună, adică aproape încă un salariu. Dar dacă sunt mai mulți clienți? […]

  2. Păi tu de ce nu-i zici.. „Cucoană da restul, că ți-am dat 5 lei, cafeaua e 2, matematica te bate sau cum?”. Eu sunt mai nesimțit de felul meu când e vorba de banul meu, sau de ceva ce-mi aparține. Adică spanaci, eu cer și 10-20 de bani de trebuie să-mi dea rest. Și pe de altă parte dacă unele pun restul fără a face pe proastele, le las eu mărunții ăia. Știi vorba aia, sunt și bun, și nebun.. da-mi banii că-ți iau gâtul 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here