Poza asta cu pete de ulei și alte lichide în locurile în care mașinile românilor obișnuiesc să fie parcate vorbește de la sine. Cred că este genul de fotografie care chiar face cât 1000 de cuvinte. Oricât de optimist ai fi, în momentul în care vezi mizeria asta tragi câteva concluzii destul de logice:

  • Românii nu își repară niciodată mașinile. De ce? Pentru că nu își permit și nici nu vor. E mai ieftin să-i bagi 1 litru de ulei de completare decât să o duci la service să remediezi defecțiunea. În plus, dacă nu te amendează nimeni, de ce să nu o lași așa? Mașina merge…
  • Mentalitatea în România nu se va schimba niciodată. Aud în jur de ani de zile sloganul „vrem o țară ca afară” dar din păcate pentru români este valabil doar din punct de vedere al salariilor. În rest, românul nu vrea să se schimbe, nu vrea să fie occidental. Păi să vezi asemenea mizerie în Germania sau Olanda? Acolo șoferii repară mașinile.
  • Instituțiile statului sunt defecte. Garda de Mediu doarme, Primăria nu curăță, R.A.R. nu sancționează șoferii ale căror troace ordinare pierd mai mult ulei decât consumă benzină pe suta de kilometri. Deh, așa e în țara în care ITP-ul costă 160 de RON, 80 serviciul și 80 șpaga.
  • Românii în general sunt niște nesimțiți. Ei știu că fac mizerie, dar nu le pasă. Dacă nu vine nimeni să îi tragă la răspundere, îngroapă parcurile de coji de semințe, munții de gunoaie, acoperă străzile de ulei, lichid de frână, de servo și ce Dumnezeului o mai curge de prin motoarele mereu defecte ale unor oameni cu mentalitate defectă, antigel, etc.

Sunt singur că există și fotografii pozitive care pot aduce un zâmbet, nu frustrare și indignare dar câte-o dată parcă e bine să ne mai aducem aminte care-i nivelul nostru cu adevărat.

DISTRIBUIȚI

Nu sunt blogger, nici nu am intentia… Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

2 COMENTARII

  1. Mașinile mai vechi în perioada asta „scapă” ulei. Și nu e o chestie care se reglează la mecanic, eu de doi ani merg la mecanic imediat cum vine iarna pentru că din cauza frigului, se dilată nu-știu ce garnitură și baia pierde ulei. Mecanicul rezolvă problema, dar la următorul anotimp de iarnă apare din nou situația cu petele de ulei.

    Aa, și am mașină din 2004(anul fabricației).

    • te asigur că nu ai nimerit până acum la un mecanic bun sau alegi să cumperi cele mai ieftine garnituri, din două una… sunt sigur că și occidentalii au mașină ca a ta dacă spui că este din 2004 dar din ale lor fac pariu că nu curge nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here