Mă uit în jur și observ că foarte puțini sunt cei care pot afirma că sunt mulțumiți de actualul job, că se simt bine și că sunt fericiți muncind în locurile respective. Ei bine, la o simplă analiză observăm că nu jobul în sine este cel aducător de nefericire ci mentalitatea patronilor, acțiunile lor mai mult sau mai puțin intenționate, îndreptate împotriva angajaților, împotriva celor care aduc prosperitate. Un patron nu poate face nici un ban fără angajați.

Atunci când observi că muncești multe ore pe zi contra unui salariu mereu mai mic decât ai merita, atunci când observi că nu există nici un pic de recunoștință din partea celui care te-a angajat, apare acel disconfort din cauza căruia tu nu te mai simți bine în acea companie. Drept urmare, nici munca ta nu mai este una foarte productivă. Un angajat nefericit înseamnă productivitate scăzută.

Cred că există 10 lucruri mari și late de care un angajat are nevoie astfel încât să se simtă bine la locul de muncă, să fie motivat și să fie astfel mai productiv. Sunt 10 lucruri care există de ani buni în corporații internaționale ce au ajuns printre primele din lume. Cum au ajuns acestea în top? Eu bine, s-a întâmplat din cauza faptului că au reușit să angajeze oameni pe care să-i facă fericiți, nu oameni de la care să aștepte doar muncă asiduă contra unui salariu de nimic (Google, Amazon, Alibaba, McDonalds, etc.)

10 lucruri de care un angajat are nevoie ca să se simtă bine la locul de muncă

  1. Spionatul prin intermediul camerelor de supraveghere trebuie să înceteze. În străinătate, patronii au înțeles că acele camere de supraveghere au alt scop. Doar în România vezi patroni care stau ore întregi pe camere ca să spioneze angajații. Să vadă în fiecare clipă ce-au făcut, cu toate că nu s-a raportat niciodată vreun furt sau vreo problemă. Spiritul de Big Brother trebuie să dispară. Atunci când un angajat se simte supravegheat non stop asemenea unui infractor, se simte jignit și umilit.
  2. Fără atribuții în plus față de fișa postului. Cred că nu puține sunt cazurile în care oamenii se angajează pentru jobul X apoi, pe lângă atribuțiile acelui job, începe o slugăreală generală din partea patronului care consideră că trebuie pupat în fund veșnic doar pentru că a aruncat un colț de pită. Nu e chiar așa, slugăreala asta cu atribuții ce nu încap în fișa postului e pe locul doi la capitolul nefericire la locul de muncă, după spionatul cu camerele de supraveghere.
  3. Fără ore suplimentare neplătite. E ceva la ordinea zilei să găsești o firmă care să plătească orele suplimentare cu 0 lei. Adică, pe românește, în țara asta 30% dintr-o lună se cam face muncă voluntară aducătoare de bani pentru patroni. Rare sunt cazurile în care orele suplimentare sunt plătite până la ultima, de cele mai multe ori vezi 256 de ore muncite și doar 160 plătite, echivalentul salariului minim pe economie. Asta este o formă de sclavie modernă care nu are ce căuta într-o societate europeană. Păi strigăm toți că vrem o țară ca afară dar nu vrea nimeni să se lepede de năravurile românești. Ce firmă din străinătate îndrăznește să nu plătească orele suplimentare?
  4. Salariul de pe cartea de muncă trebuie să fie cel real și cel corect. În România există o găinărie celebră din cauza căreia oamenii ajung să muncească ani de zile fără să aibă posibilitatea să-și cumpere o casă sau o mașină sau să-și facă un credit de nevoi personale în bancă. Această găinărie se numește salariul minim pe economie pe cartea de muncă iar restul banilor se dau la negru. Evident, există oameni care nu au pe cartea de muncă nici măcar minimul, ci 4 sau chiar 2 ore. Ce pensie vor avea acești oameni la final de viață? Ce bancă le va acorda un credit când ei au minimul pe cartea de muncă? Ce viitor au? Cunosc foarte mulți angajați nemulțumiți de locul de muncă pentru că au minimul pe economie în acte, lucru ce le taie toate aripile. Dacă mai pui la socoteală și faptul că în România munca este plătită mult sub valoarea ei reală, nefericirea angajatului este asigurată. Salariul pe care un angajat trebuie să-l primească la final de lună trebuie să fie cel corect, nici o oră plătită în plus sau în minus, totul consemnat pe cartea de muncă.
  5. Colegii de serviciu trebuie să fie serioși. Atunci când ai niște colegi de serviciu care te bârfesc, care au ciudă pe tine, care nu te ajută niciodată, care te pârăsc la șefi doar de dragul de-ați face rău, care nu te suportă mai bine zis, e clar că nu o să te simți bine la acel job. Rolul patronilor trebuie să fie unul de mediere și de închegare a relațiilor. De-asta prin străinătate se iese foarte mult în club, la biliard, prin parcurile de distracții cu colegi, cu șefi, toată gașca-n păr, pentru ca oamenii să se cunoască mai bine și să fie mai prieteni unii cu ceilalți. O echipă închegată este o echipă bună și productivă. În România din păcate, nu ai parte de așa ceva sau rare sunt ocaziile în care intri într-o echipă de oameni buni și serioși.
  6. Despre decontarea transportului, a hainelor și a meselor. Este un subiect destul de sensibil pentru că de multe ori aceste 3 aspecte pot să transforme un job foarte ok și bănos într-unul execrabil. Am să vă dau exemplu tot pe mine ca să înțelegeți mai bine. La ultimul meu job la patron, aveam salariu 800 de lei. Din acești 800 eu cheltuiam doar ca să vin și să stau la muncă, undeva la 400 de lei. De ce? Păi pentru că veneam cu mașina și mașina consumă, pentru că tura era de 16 ore pe zi și eram nevoit să mănânc 3 mese la muncă și pentru că nu mi s-a oferit niciodată o salopetă am stricat o grămadă de haine pe acolo. Un angajat care va simți aceste cheltuieli foarte apăsat va fi unul foarte nefericit, va simți că vine degeaba la muncă.
  7. Trebuie să aibă liber de sărbători. Atunci când toată familia ta este la ciocnit de pahare și este strânsă în jurul mesei de Crăciun iar tu te duci la muncă pentru a încasa cam 5% din cât se încasează într-o zi normală, începi să crezi că patronul tău își bate joc de tine. Observi că pentru el nu contează că-ți strică sărbătorile. Aici se deteriorează cel mai des relațiile între angajați și patroni. Toată lumea vrea să fie acasă de sărbători. Un angajat care este nevoit să vină la muncă de Crăciun va prinde întotdeauna ranchiună pe patronul care în acea zi stă acasă și nu dă nici măcar un SMS cu „La mulți ani”. Evident, nu vorbesc despre domeniile în care există urgențe, de spitale de exemplu, ci de micile business-uri pe care le știm cu toții deschise de sărbători.
  8. Concediul trebuie să existe. Nu puțini sunt cei care întâmpină probleme cu patronii în momentul în care doresc să stabilească data de concediu sau să-și ia concediu. Mereu se vehiculează aceeași problemă: „Nu are cine să țină locul”. De parcă ar fi treaba mea ca angajat că nu are cine să vină în locul meu. Patronii din România mereu pun în cârca angajatului munca a 2-3 oameni apoi nu-i lasă nici în concediu să plece pentru că e adevărat, nu mai are cine să vină la muncă. De multe ori, să îți iei concediu în România este o adevărată aventură, cu cântec. Oamenii nu sunt roboți, au nevoie de odihnă. Un angajat obosit psihic va fi nefericit și într-un final va pleca. Concediul trebuie să existe, este un drept fundamental al angajatului.
  9. Stresul cu telefoanele trebuie să dispară. Există acel patron care are prostul obicei să sune de 300 de ori angajatul, considerându-l la cheremul său din moment ce-l plătește. Nu este chiar așa. Patronii care stresează angajații inutil cu telefoanele vor reuși să-i facă să urască acel job din tot sufletul. Atât timp cât angajatul își face treaba, nu ai de ce să-l suni de 10 ori pe zi decât dacă ești dus cu cabina. Foarte mulți patroni nu cunosc limita acestor telefoane. Ei nu știu că angajații au oricum problemele jobului respectiv pe cap, nu mai au nevoie și de telefoane care de multe ori sunt inutile. Există acel tip de patron în România care pur și simplu nu are ce face și stă prin telefoane cât e ziua de lungă.
  10. Nu trebuie să existe aere de superioritate (sau bășini). Foarte mulți patroni din România au o mentalitate de rahat și pornesc pe premiza că angajatul trebuie să facă ascultare non stop, pe principiul „Eu îți dau pită, îmi dai socoteală pentru orice”… Eu numesc chestia asta bomba distructivă a relației patron-angajat. Atunci când tu te consideri un zeu iar angajații tăi sunt muritorii de rând cărora le ceri să facă ascultare fără să cârtească, ești un patron român autentic. Respectul trebuie câștigat, nu impus cu o mentalitate de-asta de patron de sclavi, nu de angajați.
DISTRIBUIȚI

Nu sunt blogger, nici nu am intentia… Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here