Mi-am dat seama ieri că am alergat pe 1 și 2 august consecutiv câte 5, respectiv 4 kilometri și am zis că ar fi o chestie destul de interesantă să fac chestia asta zilnic, câte 4 kilometri. Ce se poate întâmpla în afară de faptul că la final de lună voi avea alergați 124 de kilometri, adică de aici până dincolo de Craiova? Nu am mai făcut treaba asta până acum, adică să fug zilnic, dar cred că în ultimul an, am avut luni în care am alergat peste 100 de kilometri, aveam zile în care alergam 8-10 kilometri.

E o provocare destul de mare pentru mine, întrucât nu stau deloc bine cu timpul dar am zis că pentru 4 ture de pădure , fac un efort. De cele mai multe ori reușesc să închei 1 kilometru de alergare în mai puțin de 5 minute, însă problema este că fac mult timp până la pădure și înapoi, sunt cred că vreo 15 kilometri dus-întors și sunt nevoit să traversez orașul, să stau la semafoare, etc. Mai mult fac pe drum decât alerg dar sper să rezolv chestia asta cu timpul.

De ce vreau să fac treaba asta? Păi nu știu, poate pentru că o simt posibilă. E o sarcină destul de ușoară din punct de vedere fizic, mai greoaie din punct de vedere al timpului, și chiar dacă vor exista efecte ale antrenamentelor prea dese cred că mă voi descurca. Cei care se duc pe la sală știu că dacă exagerezi cu antrenamentele nu-ți e prea bine. Nu cred că voi ajunge în această situație, fiind vorba de 5 minute x 4 ture/zi, adică 20 de minute zilnic. Din contră, cred că e ceva ce fiecare dintre noi ar trebui să facem, jumătate de oră de sport zilnic.

Dacă există cineva care face chestia asta zilnic, nu ezitați să-mi dați de veste, să-mi împărtășiți opiniile voastre sau experiențele de care ați avut parte. Sunt adeptul ideii că sportul poate să te mențină sănătos și în formă pe termen mediu și lung.

3 COMENTARII

  1. Acum sunt prins si eu si nu reusesc decat sa aleg pana la serviciu. In jur de 10-15 minute dus si intors…e prea cald sa alerg. Sunt in jur de 3km dus si inca 3 intors. In primavara am reusit chiar sa mai adun inca 5,6 km. Ii alergam dimineata.

  2. Eu sunt un alergător înnăscut , alerg câte 20 km pe zi, vizual cel puțin. Trecând peste caterinca de rigoare, eu la 100+ kg, sincer să-ți spun n-am mai alergat de ceva vreme, adică să-mi propun a alerga. Însă merg destul de mult pe jos, fără mașină etc.. Prefer să admir priveliștea. Însă mi-am cam propus nu să alerg până într-un anumit loc, ci prima dată să văd cât pot duce, apoi ușor ușor să ridic ștacheta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here