Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când ne dorim mai mult de la viață, când simțim că ne plafonăm în joburi prost plătite din care nu avem unde evolua, când ne săturăm pur și simplu de patroni zgârciți și meschini care au numai cerințe de la angajați, nu și ceva de oferit. Ei bine, când vine acel moment calea este una singură: să pornești pe cont propriu cu o afacere în care ai experiență, la care te pricepi.

Eu am făcut acest pas în urmă cu aproape 1 an de zile și a fost o decizie destul de bună. Am făcut un PFA Cod CAEN 7311 pe publicitate. Asta am știut, asta m-am priceput, asta am avut experiență, din asta câștigam mai mulți bani și când eram stație. Luam salariu 800 de lei și din bloguri făceam cam 2000 de lei.

Îmi pare rău că nu am luat această decizie mai devreme. Trebuie să înțelegeți că eu nu am renunțat la job din cauza turelor de câte 16 ore/zi (ca-n epoca sclavagistă). Nu, am acceptat programul în momentul în care m-am angajat. Astfel, vă pot spune că de când am renunțat la job și am devenit propriul patron nu am mai muncit câte 16 ore o dată la 2 zile, ci 16 ore în fiecare zi. E foarte greu dar nu se compară din punct de vedere al evoluției sau al situației financiare. În cele ce urmează o să expun punctul meu de vedere  referitor la cam ce ar trebui să te aștepți în momentul în care vrei să devii propriul tău patron.

La ce trebuie să te aștepți dacă vrei să-ți deschizi o firmă

  1. Umilință. Trebuie să te aștepți la multă umilință din partea statului român, din momentul în care vei pierde zile la cozi ca să faci firma, până în momentul în care acesta va adăuga legi cu care să-ți ia tot mai mult din venituri. (CASS, impozit diferit pe apartament dacă ai sediul acasă, etc). Vei avea de stat pe la coadă din prima clipă în care vei vrea să pui bazele unei firme în țara asta. Pregătește și câteva sute de lei. Birocrație, timp, bani, umilință. Te simți ca și cum statul ți-ar face marea onoare să te lase să-ți faci firmă. Aș înțelege chestia asta dacă statul nu ar lua 30% din banii munciți de noi. Atunci da, ai simți că ai un beneficiu real, că ești privilegiat.
  2. Oboseală. După cum spuneam mai sus, am renunțat la un job la care munceam 15 zile pe lună câte 16 ore/zi, ca să muncesc pentru mine 30 de zile pe lună, câte 16 ore pe zi. Eu asta fac zilnic, stau de dimineața până seara la PC, mă prinde 12 noaptea de multe ori scriind, postând articole, făcând ceva. Trebuie să te aștepți la o oboseală destul de cruntă, dacă vrei să faci ceva. Că dacă îți faci firmă să muncești 3 ceasuri pe zi, mai bine te duci înapoi la patron, aceeași bani îi vei face. Ideea e să faci bani, nu să iei un salariu.
  3. Dezamăgire. Vor fi foarte multe momente în care nu vei fi mulțumit de tine, în care vei simți că nu ai randament, că lucrul de acasă nu-ți priește, că nu ești productiv, etc. Chestia asta se întâmplă de obicei celor care au așteptări mari de la propria persoană și doresc să reușească mereu din prima. Dezamăgirea face parte din viața ta atunci când ți-ai deschis o firmă și va trebui să înveți cumva să-i faci față. Nu știu cum, eu nu mă descurc prea bine cu treaba asta întrucât sunt din naștere veșnicul nemulțumit.
  4. Nu te va ajuta nimeni cu nimic. Nu cumva să-ți imaginezi că dacă îți faci firmă o să îți dea cineva vreodată vreun sfat care să te ajute, vreun pont cum să faci bani, vreun contract, etc. Nici vorbă. E o luptă foarte dificilă să-ți faci un nume și astfel să vină și colaborările indiferent de domeniu. Nimeni vreodată nu o să vină la tine să te roage cu bani printre prieteni, cunoștințe, rude. Noi încă avem probleme cu invidia și cu frica. Frica acelui individ care ne va fura pâinea de la gură dacă ne află colaborările sau cum facem noi să câștigăm. Vei fi pe cont propriu, dar asta nu e problemă. Ideea este că va fi greu. Nu țin minte să fi venit vreodată la mine un prieten să-mi dea o colaborare sau un contract, niciodată. Eventual cam invers s-a întâmplat.
  5. Îndeplinirea viselor. Ideea este destul de simplă. Pe cont propriu, o să câștigi probabil de vreo 10 ori mai mult de cât câștigai de la un simplu job. Fără să ai angajați. Doar munca pe care o poți face de unul singur în cele 16 ore/zi îți poate aduce aceste câștiguri, în timp bineînțeles. Păi cu 800 de lei/lună, sau 1000, sau 2000 chiar, nu prea poți face mare brânză. Atunci însă când ajungi la 4000 de lei / lună și peste, altfel se văd visele tale, sunt mult mai aproape de tine și de îndeplinirea lor. De fapt, punctul 5 este singurul care te va face să zâmbești, în rest, totul va fi un chin general. E singura șansă să-ți îndeplinești visele muncind la tine în țară, ce-i drept multe ore pe zi, dar la tine în țară.

Eu unul sunt oarecum dezamăgit de toată experiența asta pentru că deși îți îndeplinești visele și ajungi să-ți cumperi o casă, o mașină, o ce vrei tu, parcă nu-ți mai arde de ele. Parcă te-ai călit așa la foc mic și pielea ta a căpătat o crustă, nu mai trece nimic dincolo de ea, nu mai simți nimic. Cine știe, poate că sunt doar obosit după atâta muncă. Evident, nu fac afaceri cu statul ca să-mi iau casă de 100.000 de euro în câteva luni… Eu vorbesc de muncă cinstită.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

3 COMENTARII

  1. Sa vezi ce interesant e daca vrei sa o si inchizi. Numai certificat cu autenticitatea laptelui pe care l-ai supt de la san nu iti cer. In rest de toate… E cam ca in bancul ala vechi cu:
    ***
    Se prezinta o fetiscana la interviu, patronul o ia si-o invata: “Fata draga, noi nu zicem NU la clienti chiar daca nu avem produsul in stoc…. ii aburim, ii amanam”.
    Zis si facut, trece o luna, prinde fata ideea, intra un cetatean:
    – Manusi aveti?
    – Pai, sigur…de care sa fie? de piele? tricotate? cu un deget, cu 2 cu 5?
    – De piele, normale, cu 5 degete !
    – Le purtati la palton sau la jacheta?
    – La palton, ca vine frigul !
    – Domnule, eu va propun sa veniti maine cu paltonul, sa vedem ce se asorteaza.
    Pleaca omul, cand sa iasa pe usa intra unul furios c-un colac de buda si c-o placa de faianta in mana:
    – Cucoana, uite asta-i capacul de la buda, asta-i nuanta la faianta, curul ti l-am aratat ieri, acum imi dai hartie igienica?

  2. Eu doresc sa imi deschid o firma de media, insa dupa ce am citit in articol, m-ai pus pe ganduri serioase. Incerc acum sa imi fac un plan de strategie pentru a putea fi multumit cat de cat de castig si de timpul pe care il ofer pentru aceasta munca. Multumesc 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here