Eu unul am avut o revelație cât de curând, și anume că sunt foarte dezordonat. Când mi-am dat seama de treaba asta? Ei bine, în momentul în care am finalizat de postat vreo sută și ceva de articole și m-am uitat apoi pe desktop. Acolo salvasem și pozele folosite în articole.

Bine, pe lângă faptul că sunt foarte multe, aproape că ocupă întregul spațiu 1920 x 1080, sunt și foarte amestecate cu lucrurile importante. Dacă m-aș apuca acum să șterg din ele probabil că aș șterge și ceva după care aș plânge vreo 3 zile probabil, că nu am nici răbdare să le sortez cât de cât.

Articolele aferente acestor imagini sunt puse bine, în foldere de genul celui de mai jos. Acolo mă descurc să le ordonez, căci altfel mi-ar fi imposibil să mai știu care e care.

articole

Am zile în care scriu câte 50 de articole pe zi + imagini ar fi undeva peste 100 de fișiere și dacă nu aș fi atent măcar la articole, atunci clar s-ar alege praful.

Imaginile din articole sunt salvate o dată cu articolele pe Dropbox, în timp ce imaginile folosite drept featured  și pe care le consider mai puțin importante le salvez direct pe desktop.

De ce pe desktop? Pentru că este locul default unde la salvează și de unde browserul va deschide locația pentru selecție. Mă enervează să am postat 60 de articole de exemplu și să fiu nevoit să pendulez mereu între locații diferite din același browser doar pentru a alege imaginile.

Evident, cei care se ocupă de aceeași chestie ca și mine vor râde dar vor și înțelege, poate că ei sunt organizați oleacă mai bine. Eu mai am de muncă la capitolul acesta. Sper să îmbunătățesc stilul de a pregăti și de a posta articolele fără să mai întorc cu fundul în sus tot calculatorul.

articole

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

8 COMENTARII

  1. Cam asta patesc si eu cand am o activitate de acest gen, fie ca postez articole sau sunt nevoita sa lucrez un proiect important, nu reusesc sa-mi aranjez cumva obiectele de lucru, din graba de a termina cat mai repede. Asa cum bine zici, este locul default unde salvezi aproape orice chestie, e la indemana.

  2. Nu esti singuru ce atunci cand se pune sa faca ceva ajunge cu un desktop plin, intr-o vreme il aveam atat de plin incat placa video nu mai rezista sa il sustina asa ca trebuia sa dau refresh ca sa imi apara noile chestii puse pe el si in plus, avea si foarte mult lag, oricum, vad va esti mai bun la organizat ca mine, eu pana recent, doar faceam un nou folder si aruncam totul acolo dar, recent m-am pus si eu sa le mai si sortez in foldere separate, desigur, totul a ramas pe desktop inca (folderele alea) dar macar asa e mai usor de accesat si in plus, desktopul este cam singurul loc unde vezi absolut tot, cam oricand si le poti organiza exact cum vrei tu, nu esti limitat la ordinea in care este setat un folder sa afiseze continutul (de obicei, ordine alfabetica cu prioritate folderele).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here