Mi-am dat demisia

Dupa doi ani si 4 luni am decis sa plec de la statie. Mi-am dat demisia. Culmea, a fost o decizie destul de simpla si nu are legatura cu munca grea, are legatura cu oamenii. Mereu mi-a placut sa aplanez conflictele, nu sa le generez si cred ca de-asta s-au si adunat aproape 2 ani si jumatate de ture, 16 ore pe zi, 240 de ore pe luna, salariu 800 de lei…

Intotdeauna am plecat de la un job din cauza oamenilor dupa cum spuneam, a sefilor sau a colegilor iar cazul de fata nu face exceptie… Nu are legatura cu faptul ca am firma pe internet si ca imi aduce castiguri de 4 ori mai mari fata de salariul luat la statie, daca nu eram cu internetul, tot as fi plecat.

Ce s-a intamplat de fapt?

Ei bine, nu o sa ma apuc acum sa arunc cu rahat in oameni, caci nu exista miza. Tot ce pot spune este faptul ca un patron care-ti spune “a fost vorba ca nu dam concedii acum 3 ani” sau baga ture de noapte fara sa anunte macar, nu merita atentia mea. Las la o parte ca muncesc 240 de ore si sunt platit la vreo 170… Eu sunt genul care isi face treaba fara sa faca probleme si astept macar un gram de respect in schimb… Au fost aproape 3 ani, puteau sa mai fie 3, insa nu cu oameni ce se cred si ordona precum niste regi, unor muritori de rand.

Cand e tarlaua ta faci ce vrei, dar cu bun simt si cu omenie daca vrei respect!

Am plecat fara preaviz, am plecat fara regrete. Cum unii considera ca nu exista oameni de neinlocuit, la fel consider si eu. Ramane sa ma axez pe o cariera online ce a stat in asteptare cat? Doi ani si jumatate… Am renuntat prima data la blog acum 2 ani si rau am facut… Asa e cand muncesti 16 ore pe zi fara concediu, planurile si visele tale incep sa isi piarda conturul. Devii un robot programat sa execute rutina si sa aduca bani altora, unora care nu te vor respecta niciodata. Nu te vor respecta nici ca persoana, nici ca angajat. Vor da niste ordine pe care trebuie sa le executi, ca la armata, ca la sclavi… Motiv pentru care, am jurat sa nu mai lucrez niciodata pentru vre-un patron din Romania… Damian era putin mirat de ce sunt atat de pornit cu antreprenorii din Romania, acest articol cu siguranta il va lamuri.

E vorba de respect, un respect reciproc care trebuie sa existe in relatia patron – angajat. Cand o limita se incalca se genereaza un stres care nu-si are rostul. Avem destule probleme acasa si-n viata de zi cu zi ca sa mai suportam si stresul suplimentar de la serviciu generat dupa cum spuneam din nimic. Lipsa de comunicare si dorinta unora de a se impune ca si patroni nu duce niciodata la rezultate pozitive.

Mereu am fost de parere ca un serviciu trebuie facut cu drag si cu pasiune. Atunci cand esti stresat, pasiunea dispare si deja te gandesti sa-ti gasesti altceva de munca. Cu totii cautam un loc de munca linistit care sa ne permita sa avansam atat pe scara sociala cat si pe plan profesional. Pai frate, atata timp cat stai cu 800 de lei salariu aproape 2 ani cum mai poti tu evolua? Te plafonezi si-ti vezi visele naruite… Sa mai vina si patronul sa-ti spuna numai tampenii si sa-ti bage pe gat niste ture de noapte cu care tu nu esti de actord, nu ai alta solutie… Lasi in spate 3 ani si mergi mai departe… Viata e o lupta continua dar sa lupti si pentru tine, nu numai pentru buzunarul altora. Sunt de parere ca o firma merge excelent cand ai oameni multumiti care lucreaza cu drag. Acei oameni vor fii dispusi mereu sa stea peste program si sa te ajute chiar si fara ceva in plus la salariu. Cu cat te zgarcesti mai mult la salarii cu atat vei avea mai multe probleme cu angajatii…

Presimt un viitor destul de sumbru pentru patronii care-si bat joc de angajati si le ordona precum unor sclavi. Exemplul lui Dumitru, un alt patron pentru care am lucrat in trecut: a vandut tot si a pus lacatul dupa 10 ani aproape. Nimeni nu mai voia sa lucreze cu el, avea acelasi temperament, munca multa pe bani putin si ordine ca la armata. Trebuie sa existe comunicare intre patron si angajat, cred ca este prima lege a antreprenoriatului modern. Trebuie sa existe respect si bun simt.

Am simtit ca nu sunt apreciat si respectat prin faptul ca omu’ a incercat sa ne impuna alt program fara sa ne anunte desi noi semnasem contractul pe alte socoteli. Cand mi-a zis ca n-a fost vorba sa ne luam concedii cand am semnat contractele, a pus capac… Acum 2 ani si 5 luni nu aveam 6700 de ore lucrate, cate s-au adunat intre timp …  Sper sa nu ajung niciodata genul de patron care nu se gandeste niciodata la angajati, la faptul ca sunt obositi, la faptul ca sunt sau nu mulumiti de  ceea ce primesc in schimbul muncii. Se pare ca pentru unii, banii-s mai sfinti de cat Cristos… Nu as putea niciodata sa conduc o afacere in care oamenii nu-s multumiti de ceea ce le ofer… Mai bine nu pornesc la drum de cat sa am oameni nemultumiti. Banii sunt importanti dar nu cei obtinuti asa.

Cum zicea NICO, “viata merge inainte, cu sau fara prea multe cuvinte”

Care este concluzia?

Fiecare trebuie sa isi gaseasca un loc de munca unde se simte apreciat, unde nu o ia peste nas fara motiv, unde are un viitor, unde poate evolua, unde i se respecta drepturile, unde nu moare de foame, unde se simte fericit, unde se simte implinit profesional, unde se simte respectat, unde isi poate face un mod de viata din acel job, unde stresul inutil nu-si are prezenta.

Cati dintre voi va treziti dimineata cu entuziasmul unei noi zile de munca? Cati dintre voi traiti dintr-un job care va place? Prea putini cred … Vine un moment in care trebuie sa ne punem pe noi pe primul plan, sa face ceea ce ne place si sa muncim cu drag pentru cei care ne merita munca.

DISTRIBUIȚI
Nu sunt blogger, nici nu am intentia... Dar cred ca blogosfera poate face lumea un loc mai bun

16 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol, subliniaza cele mai importante detalii legate de relatia patron-angajat in Romania.
    Din pacate realitatea-i trista multi asa zisi “patroni” isi trateaza angajatii ca pe sclavi, nu exista drepturi si fac tot posibilul sa-i plateasca cat mai putin. Sa nu vorbim ca nu exista fisa postului, indatoririle angajatului ajung sa fie extenuante, tin minte ca-n alte posturi ai povestit cum te ocupai la firma si de partea de IT pentru care bineinteles nu cred ca erai platit 🙂
    Iti urez mult noroc pe cont propriu, daca o tii tot asa vei avea un viitor stralucit, deja ti-ai facut numele cunoscut in blogosfera!

  2. Măi ce să zic, felicitări? Dacă ți-ai dat demisia cu siguranța unui alt job, bravo. Dacă ți-ai dat demisia și te lipsești de pâine de zi cu zi nu pot spune felicitări. Ăsta este un sfat pe care îl dau tuturor celor care mă întreabă. Primul tău job este ca și prima ta femeie. Nu îl uiți niciodată. Așa că ai grijă ce job îți alegi, s-ar putea să-ți traseze o direcție în viață care ar putea duce la un deznodământ nu prea plăcut.

    Da, sunt destul de mulți patroni așa cum ai zis mai sus, dar am ocazia să fiu și de cealaltă parte (și evident ceea ce voi spune nu e o săgeată aruncată spre tine). Am încercat să fac o chestie cu cineva, să investesc timp în cineva pentru a evolua, ca să nu stea într-o stagnare profundă. Crezi că am reușit ceva? Nu….. depinde și de om!

    Sper că ai un plan, ține-te de el și sper ca să reușești!

    Cu respect,
    Damian Irimescu

  3. Deşi foarte mulţi se plîng în ţara asta de relaţiile de muncă mizerabile, tot ei sunt cei care se complac în astfel de compromisuri. (No offence, man) Unele care nu sunt decît în avantajul patronilor, care sunt astfel încurajaţi să nu-şi schimbe atitudinea. Faptul că tu tragi dublu decît timpul pentru care eşti plătit, iar patronului îi creşte în curte al doilea BMW, nu înseamnă că şi el o duce prost, că-s vînzările mici, ci că tu accepţi ca el să cîştige din sacrificiul tău. Cînd majoritatea va înţelege acest fenomen, vom avea oarece şanse la mai bine. Pînă atunci…

    • As vrea sa vad si eu ziua in care oamenii vor refuza salariul minim pe economie… patronii sa fie nevoiti sa creasca salariile daca vor angajati. Evident, asta nu se va intampla niciodata in Romania. De-asta exista anumite puncte in tara in care patronii se muta ca tiganul cu cortul… De la TM si DJ la MH de exemplu… Pai ia mergi in Craiova si spune ca vrei 240 de ore pe 800 de lei, ca iei si bataie…

      • Ştii care e problema principală pentru aşa ceva? Lipsa sindicatelor. Pentru că asta s-a făcut, pas cu pas. Liderilor li s-a pus pumnul în gură sau au fost cumpăraţi. Şi au cedat. Nerealizînd decît interesul propriu sau faptul că vor avea de pierdut mult mai mult în viitor. Asta e singura şansă pentru cei de jos. Şi da, lupta trebuie să o poarte ei.Pentru că cei de sus nu au niciun interes să-i susţină cît timp ei trebuie să stea cu biciul în mînă.
        Salariul minim trebuie să fie pentru cei absolut necalificaţi, la început de drum, mai greu de cap, eventual pentru munca brută, fără pretenţii. Nu ceva care a devenit o regulă pentru toate firmele.
        Da, pare greu, dar nicio luptă nu-i uşoară.

        • Exact asta mi s-a spus cand am cerut salarii mai mari, ca ce? sunt lider de sindicat? Patronii au impresia ca sunt ceva zei si angajatii ceva muritori de rand, motiv pentru care se poarta ca cizmele… Lipsa sindicatelor cum spui si tu a dus ;a treaba asta. Ca daca era cineva sa-i traga de coaie cand dadeau cu bata-n balta, nu ajungeau aici…

  4. Cand un patron nu stie sa conduca cum trebuie treaba trebuie cineva sai spuna poate asa isi revine printr-un soc. Oricum cand ajungi la saturatie la un loc de munca cel mai bine e sa pleci ca altfel te imbolnavesti ca si om… angajati sunt cel mai de pret lucru care il are un patron/firma daca ei sunt fericiti si multumiti si clientii vor fi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here